Astăzi marcăm 34 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan, data retragerii, la 15 februarie 1989, a trupelor militare din această țară. Peste 12.500 de moldoveni au fost trimiși să lupte în acest război, dându-și pentru el tinerețea, sănătatea și viața. Îi comemorăm cu tristețe pe cei 301 de moldoveni care au murit, alți 700 au fost răniți, în munții Asiei Centrale, inclusiv, 6 – din localitățile raionului Cantemir.
Cu această ocazie, la monumentul din centrul raional, s-a desfășurat un miting de comemorare a ostașilor căzuți pe câmpul de luptă. La eveniment au participat veterani – participanți la acțiunile de luptă din Afganistan, ai războiului de la Nistru, conducerea raionului, funcționari publici, colaboratori ai Inspectoratului de Poliție, locuitori ai orașului Cantemir.
Mitingul a început cu un serviciu divin, oficiat întru pomenirea militarilor rămași pe câmpul de luptă în munții Afganistanului, dar și a celor plecați la ceruri pe parcursul anilor, din cauza rănilor fizice și morale, drept grave consecințe ale războiului. Moderatorul manifestației, Ion Roșu, a anunțat, în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, un minut de reculegere.
În continuare, cu un cuvânt de comemorare în fața celor prezenți a venit președintele raionului, Anatoli Ichim, care și-a exprimat recunoștința, aprecierea și mulțumirea față de veteranii acelui război, făcând apel la neuitarea trecutului de către generațiile tinere. La fel, a chemat la unitatea rândurilor camarazilor de arme președintele organizației raionale a veteranilor războiului din Afganistan, Ion Radu. Un discurs emoționant despre grozăviile acelui război nedrept a avut vicepreședintele organizației veteranilor-afganezi, participant și la războiul de la Nistru din 1992, Constantin Racoviță, care a reiterat eroismul, sacrificiul, bărbăția și jertfirea de sine de care au dat dovadă băștinașii noștri în luptă, a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, în general aplicarea forței militare în orice conflict, optând pentru aplanarea pașnică a oricăror disensiuni și neînțelegeri dintre țări.
Președintele raionului, Anatoli Ichim, a înmânat diplome unor veterani de război, după care au fost depuse coroane și flori în semn de recunoștință, la pedestalul monumentului consacrat celor 6 tineri neîntorși din Afganistan.
Veșnică pomenire celor căzuți pe câmpul de luptă! Ne închinăm în fața celor care au revenit de pe front și și-au construit o viață acasă. Pentru ei, pentru urmașii lor, viața are prioritate. Așa cum, pentru ucraineni, viața în libertate are prioritate acum – lecția, pe care o învățăm în acest an, având războiul la hotar. Avem cu toții sfânta datorie de a păstra pacea și libertatea în țara noastră.
“NU VOM UITA, CÂT NE MAI BATE INIMA ÎN PIEPT…”
Așa deci, acum 34 de ani, în data de 15 februarie 1989, URSS a retras ultimele trupe militare din Afganistan, astfel luând sfârşit intervenţia sa directă şi ocupaţia de peste 9ani. Armata sovietică a intrat în Afganistan, ţară cu care se învecinează, în 1979, încercând să consolideze regimul pro-sovietic instaurat la Kabul. Atunci, cca 100.000 de soldaţi sovietici au preluat controlul asupra principalelor oraşe şi ale marilor rute de transport. Rebeliunea a fost rapidă şi extinsă, iar sovieticii i-au tratat dur pe Mujahedini şi pe acei care i-au sprijinit, distrugând sate întregi pentru a se asigura că acestea nu devin refugii sigure pentru inamic. În acel război de 9 ani, au fost omorâți cca un milion de civili(!), 90.000 luptători Mujahedini, 18.000 soldaţi afgani şi 14.500 – militari sovietici. După retragerea sovieticilor, s-a dezlănţuit un război civil care a pregătit terenul pentru preluarea puterii de către talibani, în 1996. Deşi trupele NATO s-au retras și ele după cca 20 ani din Afganistan, populaţia afgană este îngrijorată cu privire la viitor, iar implicarea Rusiei în războaie total nejustificate cu alte state, precum Ucraina, Georgia, alte republici ex-sovietice a determinat devierea atenţiei comunităţii internaţionale de problemele cu care se confruntă Afganistanul. Ca și toate conflagrațiile militare, războiul din Afganistan a fost de o cruzime deosebită, lăsând în memorie amintiri ce nu pot fi uitate până azi. Din localitățile raionului Cantemir, la acest război au participat 186 de tineri, 6 dintre care au rămas pentru totdeauna pe câmpul de luptă, mai mulți dintre foștii combatanți au revenit acasă cu multiple răni-fizice și/sau mai ales-morale, din care cauză cca 30 dintre ei au plecat, în acest răstimp, la cele veșnice.
Subsemnatul, Constantin Racoviță, sunt unul din cantemirenii care au trecut prin focul măcelului. Îmi amintesc cu groază de acel război, când, în vârstă de numai 20 de ani am fost trimis în provincia Kandahar din sud-vestul Afganistanului. Era toamna anului 1987, când pe 3 septembrie, am primit “botezul de foc” în munții afgani. “Grupul nostru de 21 cercetași, cu 3 mașini blindate, a primit ordinul de a contracara acțiunile dușmanilor, care atacau mișilește taberele militarilor sovietici, minau drumurile. De cum s-a lăsat noaptea, am purces la drum, fiind însoțiți de un militar afganez, din cadrul Serviciului de Securitate Afganez, pe rol de călăuză. Totul părea că decurge conform “planului”: lăsând blindatele cu șoferi într-un loc anume, am pornit, pe jos, spre zona unui kișlac “mort”(adică, fără locuitori, care-și părăsiseră casele din lut, de teama luptelor-n.n.), până când, pe neobservate, călăuza, singurul care cunoștea limba, locurile, dispăru în întuneric, lăsăndu-ne singuri, fără “ochi și urechi”. Nimerind în capcană, comandantul a ordonat subalternilor să ocupe poziții de apărare.
…Se crăpa de zi, când eu văzui primul rebelii, care apăruseră de după un copac uscat, furișându-se, ca niște șopârle, spre pozițiile noastre – tineri de diferite naționalități – tătari, ruși, chirghiji, ucraineni, turcmeni, tadjici, daghestanezi, georgieni, moldoveni, letoni, estonieni, trimiși, contrar voinței lor, în acel crunt război… De menționat că, în ciuda prezenţei în zonă a trupelor sovietice şi afgane, rebelii patrulau lanţurile muntoase de-a lungul granţiei cu Iranul și Pakistanul, de unde primeau armament, ajutoare militare, în luptele de rezistență fiind implicați și mic, și mare, care nu cruțau pe nimeni, apărându-și casa și țara natală.
…Anume atunci, am lansat prima grenadă din aruncătorul încredințat, spre rebelii ce încercau să treacă podul apropiindu-se, amenințător, spre pereții de lut ai unei construcții părăsite, unde ne aciuasem și noi. Când s-a ridicat fumul, am observat câțiva dușmani zăcând la pământ…Dar numărul lor era destul de mare, ei fiind bine pregătiți de luptă, șireți, cruzi și necruțători. Schimbul de focuri din toate armele din dotare se intensifica, dar primisem ordin să nu irosim cartușele și grenadele ce le aveam. În toiul încăierărilor, luptei corp la corp, care au durat în jur de 1,5-2 ore, am reușit să prindem și să-i legăm pe doi rebeli, pe care mi s-a ordonat să-i aduc la locul de dislocare a plutonului nostru nr 3 de cercetași. Camarazii mei au continuat lupta, secerând cca 50 de inamici, dar, din păcate, înregistrând și ei pierderi de vieți omenești…Mulți tineri au căzut din cauza trădărilor, ce aveau loc și în eșaloanele de vârf ale armatei, a incapacității și lașității comandanților…Au fost numeroase cazuri de delapidare a armelor și munițiilor, a benzinei și motorinei, care erau vândute pe bani buni dușmanilor, de colaborare cu rebelii, consum și vânzare a drogurilor…Anume într-o misiune de contracarare a unui caz de contrabandă cu combustibil și-a pierdut viața experimentatul instructor sanitar din Ucraina, care a ars în blindată, de unde se grăbea să facă rost de bandaje și medicamente pentru răniți…Am fost și eu rănit în piciorul drept de două schije și dacă nu intervenea, prompt, un coleg chirghiz, care a reușit să oprească scurgerea de sânge, nu se știe dacă rămâneam în viață…
…După revenirea la baștină, am activat în diverse funcții în Inspectoratul de Poliție al raionului Cantemir; sunt vicepreședinte al organizației raionale a veteranilor războiului din Afganistan, veteran al războiului de la Nistru. Cu orice ocazie, condamn razboiul, fac apel la pace, rugându-i pe conducătorii de țară să fie înțelepți, să rezolve orice problemă pe cale pașnică, dar nu cu ajutorul armelor, precum procedează regimul lui Putin. Mă mândresc cu camarazii mei de arme, acei care, fideli jurământului militar, au manifestat eroism şi spirit de sacrificiu, iar prin munca sârguincioasă şi devotamentul demonstrat, au cucerit respectul cetățenilor, al colegilor de serviciu. Ca și alți veterani, aduc, an de an, un omagiu celor 6 cantemireni, care și-au îndeplinit până la urmă datoria de ostaș, dând dovadă de curaj, eroism, devotament față de drapelul de luptă, numele cărora au rămas pentru totdeauna incrustate pe plăcile de granit ale memorialului din centrul orașului Cantemir-Nicolae Mocanu, Constantin Cojocaru, Leonid Chihai, Vasile Todorov, Hariton Vladimir și Gheorghe David. Să știți că nu vă vom da uitării, cât ne mai bate inima în piept!..”
În războiul din Afganistan – 1979-1989 – au participat peste 13.000 de soldaţi moldoveni, inclusiv, 186 – din raionul Cantemir. Focul războiului a secerat 301 vieți din Republica Moldova, inclusiv, 6 tineri cantemireni.
Constantin Racoviță, veteran al războiului din Afganistan și al războiului de la Nistru
Text și imagini: Ion Domenco
