La data de 28 aprilie, la Cantemir, în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir, a avut loc atelierul de instruire „Securitate Cibernetică”, moderat de expertul Dinu Țurcanu, la care au participat și funcționari din cadrul aparatului președintelui, Direcția Generală Învățământ, Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport, Biblioteca Publică Raională, precum și elevi ai liceului. 

     Evenimentul a reunit tineri și femei interesați de utilizarea sigură a tehnologiilor digitale, oferindu-le oportunitatea de a învăța, prin exemple practice și studii de caz, cum să se protejeze în mediul online.

     Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „AI fără granițe: Tineri și femei din comunități diverse conectează Moldova prin inovație”, implementat cu suportul Institute for War and Peace Reporting și sprijinul Guvernului Regatului Unit.

     În cadrul atelierului, participanții au dobândit cunoștințe esențiale privind:

  • importanța securității informaționale și principalele riscuri cibernetice;
  • identificarea atacurilor de tip phishing, malware și inginerie socială;
  • crearea și gestionarea parolelor sigure, inclusiv utilizarea autentificării în doi factori;
  • importanța actualizărilor de securitate și evitarea surselor nesigure;
  • protecția datelor sensibile, criptarea și realizarea copiilor de rezervă;
  • securitatea dispozitivelor mobile și utilizarea responsabilă a rețelelor sociale;
  • reguli de siguranță în munca la distanță;
  • recunoașterea și raportarea incidentelor cibernetice. 

     Consiliul Raional Cantemir aduce mulțumiri Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale ECOU pentru organizarea atelierului, precum și tuturor partenerilor implicați pentru sprijinul acordat.

     Astfel de instruiri contribuie la dezvoltarea competențelor digitale, la creșterea gradului de conștientizare privind amenințările online, la consolidarea unei comunități mai sigure, mai informate și mai bine pregătite pentru provocările mediului digital și la formarea unui comportament responsabil în utilizarea tehnologiei.

Imagini: Asociația ECOU

Imprimare