Satul Țiganca, situat în raionul Cantemir, este o localitate cu o istorie bogată și un patrimoniu cultural valoros. Așezarea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1570, fapt ce confirmă existența satului de peste patru secole.
Localitatea este amplasată într-o zonă pitorească din sudul Republicii Moldova, caracterizată prin relief domol, izvoare naturale și terenuri fertile, elemente care au favorizat dezvoltarea timpurie a comunității. De-a lungul timpului, Țiganca a avut un rol important în viața economică și socială a regiunii, fiind cunoscută pentru tradițiile sale agricole și meșteșugărești.
Casele vechi cu tradiții păstrează elemente autentice de arhitectură rurală. Astăzi, satul Țiganca reprezintă un spațiu în care istoria, tradițiile și natura se îmbină armonios, oferind vizitatorilor o experiență culturală autentică. Acoperit din belşug cu zăpadă, satul devine un basm. Dealurile şi drumurile satului sunt albe, cu case liniştite, fum ieşind din hornuri şi copilaşi bucuroşi coboară dealul cu sania.
Drumeția începe la Mănăstirea „Eroii Neamului”, un loc de reculegere și memorie dedicat eroilor căzuți, unde participanții vor avea ocazia să afle despre semnificația spirituală și istorică a așezământului.
Mănăstirea se găsește în raionul Cantemir, pe așa-numitul Deal Țiganca, aproape de locul memorial ce amintește de bătăliile din 1941, de la Capul de pod Țiganca. Este un lăcaș monahal, unul dintre punctele importante de referință în zonă. Mănăstirea a fost înființată ca un loc de cinstire a celor care s-au jertfit pentru eliberarea Basarabiei – mai mulți soldați români căzuți în luptele din vara anului 1941 sunt înhumați în Cimitirul de onoare din apropiere. În perioada sovietică, cimitirul și crucile erau distruse, iar locul a fost privat de semnificație; abia după independență au început eforturi de refacere a memoriei și de redeschidere a locului sfânt.
Mănăstirea are hramul Înălțarea Domnului.
Mănăstirea nu este doar un loc de pelerinaj și comemorare — comunitatea implicată dorește să transforme acest spațiu într-un veritabil centru de spiritualitate, cultură și educație românească: tabere de vară, cercuri de pictură, ateliere muzicale, evenimente religioase, cinstirea eroilor etc.
De asemenea, mănăstirea este locul unde anual, de hram, se săvârșesc slujbe religioase solemne, comemorări și depuneri de coroane la memorialul eroilor — un prilej de reculegere și de renaștere a memoriei colective.
Ulterior, ne deplasăm spre satul Țiganca, la monumentul cu beciul subteran istoric situat lângă izvor, un obiectiv deosebit ce păstrează mărturii ale trecutului local și este strâns legat de evenimente istorice importante din zonă. Izvorul din apropiere completează cadrul natural, oferind un popas de odihnă și reflecție.
Legenda zice că o grecoaică (negruţă), ajunsă în sat, care pe atunci era numit Epureni, mai apoi Negreni a descoperit izvorul şi de aici a fost redenumit şi satul în Ţiganca.
Lângă acest izvor făceau popas oamenii, care mergeau la unul din cele trei târguri: Fălciu, Cahul şi Baimaclia. Tot aici în preajma izvorului se afla prima Biserică din lemn prin 1900, apoi a fost inventariată Moara pe apă de David Ciubotaru.
Beciul nr.1, în jur de un hectar (la intrarea în sat) a fost zidit de către Ştefan Bratu, unul den cei mai înstăriţi gospodari din sat, fost deportat în Siberia. Beciul subteran istoric situat lângă izvor, în satul Țiganca, reprezintă un important element al patrimoniului rural local. Construit din piatră și pământ, beciul datează din perioade vechi și a fost folosit de comunitate pentru păstrarea alimentelor, a vinului și a proviziilor, datorită temperaturii constante și umidității naturale din subteran.
Amplasarea sa în apropierea izvorului nu este întâmplătoare, deoarece apa asigura un microclimat favorabil conservării produselor și era esențială pentru viața cotidiană a locuitorilor. Acest spațiu subteran reflectă ingeniozitatea gospodărească a oamenilor din trecut și modul lor de adaptare la condițiile naturale.
Beciul are o valoare istorică și culturală, fiind o mărturie a tradițiilor locale, a ocupațiilor agricole și a modului de trai specific zonei de sud a Republicii Moldova. Astăzi, obiectivul constituie un punct de interes pentru vizitatori, integrându-se armonios într-un traseu turistic ce îmbină istoria, tradiția și natura.
Se spune că, demult, pe locul unde se află astăzi beciul subteran de lângă izvor trăia un gospodar vestit pentru hărnicia și înțelepciunea sa. El ar fi săpat beciul adânc în pământ pentru a-și păstra roadele muncii, dar și pentru a avea un loc sigur în vremuri grele. Izvorul din apropiere, considerat de localnici apă vie, nu seca niciodată, nici măcar în anii de secetă.
Legenda spune că beciul era folosit nu doar pentru provizii, ci și ca adăpost în vremuri de primejdie, iar oamenii credeau că izvorul și beciul sunt ocrotite de o forță nevăzută. Cei care intrau cu inimă curată găseau liniște și răcoare, iar cei care aveau gânduri rele se rătăceau în întunericul subteran și ieșeau fără noroc.
Bătrânii satului povestesc că apa izvorului „simte omul” și că beciul a rezistat timpului tocmai pentru că a fost construit cu respect față de natură și muncă cinstită. De aceea, până astăzi, locul este privit ca unul deosebit, unde istoria se împletește cu credința și tradiția.
Pe teritoriul Beciului nr.2 (la ieşirea din sat), a fost construită fabrica de vin şi au fost ridicate 5 amfore mari cu diametrul de 3 metri în care se storcea poama, ulterior fiind scursă în beciul subteran construit din cărămidă cam 200 ani în urmă de către unul din proprietarii moşiilor de la Ţiganca: Sofokli şi Cavalioti. Se poate presupune că ei ar fi feciorii acelei grecoaice (negruţe), care a dat denumirea satului.
Am vizitat casa meşteriţei (ţesetoare) Mariana Ţăruş, care a primit prin moştenire războiul de ţesut de la mama ei Ţăruş Ana, prin anii 1990. Ea confecţionează ţoale şi covoare, pe care le ţese cu multă pasiune, participă la expoziţii locale, este şi conducător artistic al formaţiei folclorice “La izvoare” din localitate.
O altă casă vizitată în sat a fost a D-nei Tabureanu Nina, meşteriţă de artizanat (croşetare cu aţă şi biser (ca hobby-uri), este o pensionară, dar care realizează lucrări inedite, are în palmaes multe lucrări croşetate, chiar şi în costum naţional specific zonei.
Povestind istoriile din satele noastre, au şansa de a reînvia tradiţiile şi autenticitatea rurală.
Drumeția îmbină mișcarea în aer liber, cunoașterea patrimoniului istoric și contactul cu natura, fiind potrivită pentru toate vârstele.
