Prezenta notă are scopul de a reflecta modul de utilizare a spațiului reconstruit în cadrul proiectului „Escapeland – Dezvoltarea și promovarea în comun a turismului activ în Bazinul Mării Negre”, precum și contribuția acestuia la desfășurarea activităților și evenimentelor cu impact social, cultural și turistic la nivel local.
Proiectul „Escapeland – Dezvoltarea și promovarea în comun a turismului activ în Bazinul Mării Negre” a fost implementat în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014–2020, având ca lider de proiect UAT Județul Galați, în parteneriat cu Consiliul Local Vilcovo (Ucraina), UAT Județul Constanța, Consiliul Județean Constanța, Consiliul Local Kutaisi (Republica Georgia) și Consiliul Raional Cantemir. Valoarea inițială a proiectului a constituit 425.043,47 EUR, iar costul final al implementării a fost de 541.031,60 EUR, reflectând extinderea și complexitatea activităților realizate.
În cadrul proiectului au fost desfășurate multiple activități menite să susțină dezvoltarea turismului activ, printre care procurarea de echipamente și asigurarea funcționării grupului de lucru pentru implementarea proiectului, organizarea unui Curs de Antreprenoriat Turistic la care au participat 20 de reprezentanți ai ONG-urilor locale, antreprenori și autorități publice locale de nivel I, precum și desfășurarea a două conferințe online.
De asemenea, au fost organizate trei excursii documentare și promoționale internaționale, inclusiv participarea la un târg turistic în Kutaisi, Georgia, și două vizite de schimb de experiență în România. Pe plan investițional, proiectul a permis modernizarea, amenajarea și dotarea unei baze de turism sportiv în orașul Cantemir, care include 32 de spații de cazare, sală de fitness, sală de antrenament și lupte, vestiare, grupuri sanitare și unitate alimentară, infrastructura fiind destinată organizării cantonamentelor pentru cluburi sportive.
Spațiul Școlii Sportive Cantemir, situat în incinta clădirii fostei Școli Profesionale nr. 15 din orașul Cantemir, str. Ștefan Vodă nr. 38, reconstruit și reamenajat în cadrul proiectului, este utilizat în mod eficient pentru desfășurarea activităților sportive, educaționale și culturale, precum și pentru susținerea evenimentelor cu impact local și regional.
În perioada 18.12.2025 – 21.12.2025, spațiul respectiv a fost utilizat pentru cazarea oaspeților și participanților la concursul „Miss Cantemir 2025”, eveniment cultural desfășurat cu participare internațională, din România, în număr total de 18 persoane. Cazarea a fost asigurată cu sprijinul Consiliului Raional Cantemir și al Școlii de Sport Cantemir, contribuind în mod direct la buna organizare și desfășurare a evenimentului.
Condițiile oferite în spațiul reconstruit au fost corespunzătoare standardelor de confort și funcționalitate, asigurând un sejur plăcut pentru oaspeți și demonstrând capacitatea infrastructurii create prin proiectul Escapeland de a susține activități din domeniul turismului sportiv și cultural.
Utilizarea acestui spațiu în cadrul evenimentelor de anvergură confirmă valoarea adăugată a proiectului Escapeland, evidențiind importanța investițiilor în infrastructură modernă pentru dezvoltarea turismului activ, consolidarea parteneriatelor instituționale și promovarea imaginii orașului Cantemir ca destinație deschisă pentru evenimente sportive și culturale.
Text: Axenti Marina, specialist, aparatul președintelui














