*Veterani ai muncii pedagogice

         TREBUIE SĂ ÎNVEȚI SINGUR, APOI SĂ ÎNVEȚI PE ALȚII

 Pentru profesoara de matematică din Cantemir, Eufrosinia Bujac, știința de carte, învățătura este mai mult ființă, decât obiect. Cu atât mai mult, cea de matematică, care, în opinia dumneaei, se naște din copilărie și dăinuie de-a lungul vieții; ea vine de undeva, dintr-un mister și ne demonstrează ce este verbul a ști, a cunoaște lumea din jurul nostru. Cartea, într-un final, e învățătură, teorie și/sau mai ales, practică, pași siguri prin viață, alimentând în permanență setea de noi cunoștințe.   

   Apreciez relevanța unui discurs al dumneaei în calitate de director-adjunct al Direcției Generale Învățământ Cantemir, la începutul unui nou an școlar:”Ne-am dori să consideraţi dintotdeauna școala natală drept a doua voastră casă, de care să aveți mereu grijă, să țineți la ea, să-i respectaţi pe oamenii ei: profesori, personal administrativ și auxiliar. Ne-am dori ca la finalul şcolarizării voastre, fiecare dintre voi să puteţi pleca înarmaţi cu un bagaj bun de cunoştinţe, cu amintiri frumoase, relaţii de prietenie pentru o viaţă, cu repere morale temeinice. Să aveţi convingerea că şcoala vă pregăteşte pentru viaţă, punând în valoare întregul vostru potenţial intelectual şi creativ. Ne-am dori mult, ca voi, alături de părinți, să trataţi şcoala ca pe un drept şi nu ca o obligaţie. Fiţi receptivi şi deschişi pentru că volumul de cunoştinţe, aptitudini, valori şi sentimente obţinut în şcoală îl veţi purta cu voi toată viaţa. Nu uitaţi:educaţia autentică se bazează pe toleranţă, respect, responsabilitate şi bunul simţ ca valori fundamentale.  Doar prin educaţie veţi putea fi proprii voştri stăpâni şi veţi putea face alegerea justă,  potrivită pentru viaţă”.

  Am însușit acest adevăr din fragedă copilărie, îmi mărturisește doamna profesoară. Buneii, părinții, primii mei învățători de la școala din satul natal, Badicul Moldovenesc, Cahul, au reușit să ne insufle dragostea de carte, dorința de a cunoaște lumea, a crede, a spera în vremuri mai bune, or, noi, copiii născuți în perioada postbelică(dna Eufrosinia a văzut lumina zilei  la 07 ianuarie 1952-n.n.), am avut nenorocul multor lipsuri, greutăți. Bunelul, pentru că fusese primar în sat,  a fost deportat, în 1949, în lagărul de concentrare pentru  deținuți politici, în regiunea Herson, de unde s-a întors abia în 1956; iar bunica a avut un destin și mai amar, fiind trimisă, forțat, cu doi copii minori , tocmai în regiunea Altai, la tăiat pădure, în minele de aur, revenind acasă în 1957. Mama, sărmana, a scăpat ca prin urechile acului, reușind să se căsătorească cu un tânăr proaspăt revenit din război. Dar n-am pierdut nici pentru o clipă speranța, această ancoră în tulburarea mare a vieții, eufemistic vorbind. Bunelul, care era cu multă carte, dar și mama, tata, deși cu câte 2-4 clase, ne repetau mereu să tindem spre carte, să credem în fericire, noroc, într-o lume mai bună, în noi înșine, să nu cedăm în fața greutăților. Le-am ascultat cu toții sfatul, urmându-le îndemnul. Unul mai mic decât altul, năzuiam la împlinirea visului. Eu (al doilea  din cei 9 copii-5 surori și 4 frați-n.n.), visam să mă fac medic, să le fiu de ajutor celor aflați în suferințe. Dar așa, se vede, a fost să fie: îndemnată și încurajată de profesorul de matematică, după terminarea, în 1969, a școlii medii din sat, am aplicat la Institutul Pedagogic din Tiraspol, facultatea fizică și matematică(specialitatea matematică), pe care am absolvit-o, cu mențiune, în 1973, acest an fiind și începutul biografiei mele de muncă pe tărâmul pedagogic în raionul  Leova, mai apoi – Cantemir, adică, cca 50 ani…

 Fu repartizată în orașul Leova, dar, în virtutea noilor împrejurări(era deja căsătorită cu colegul de facultate, Vasile Bujac-n.n.), a acceptat școala medie din satul natal al soțului, Lărguța (azi – raionul Cantemir-n.n.), unde a predat matematica, algebra, geometria, fizica, desen liniar  timp de 6 ani. După ce soțul a fost promovat în funcția de adjunct al comisarului de poliție din nou-formatul raion Cantemir, Eufrosinia Bujac este profesoară de matematică la școala medie din orașul Cantemir. Din 2000 până în prezent își desfășoară activitatea didactică în calitate de profesor de matematică la LT “D.Cantemir” din orașul Cantemir. 

 A muncit cu abnegație, cu dăruire de sine, având drept călăuză îndemnul de a transmite învățăceilor tot ce a acumulat, străduindu-se să împrospăteze mereu bagajul cunoștințelor, experiența profesională, dovadă fiind atât ascensiunea pe tărâmul pedagogic, cât și activismul social-politic, activitatea în folosul comunității. A activat în funcții de conducere timp de 27 ani:  director-adjunct al Direcției Generale Învățământ(DGÎ), director-adjunct școala medie Cantemir, director adjunct LT “D.Cantemir”, specialist coordonator,  metodist  DGÎ.                    Vom puncta câteva repere al perfecționării continue:stagiu de formator local la matematică; formator local, învățământ gimnazial; cursuri de perfecționare, management educațional la Ministerul Educației, Centrul de instruire continua, USM, UNICEF Proiectarea strategică și operațională a dezvoltării învățământului la nivel local ș.a., rezultatul acestora fiind unul firesc: în 1997-2002 obține gradul didactic doi; 2002-2007-grad didactic unu și din 2007 – grad superior. Pentru activitate prodigioasă s-a învrednicit de diverse semne de gratitudine la nivel local, raional, național, în 2016 este distinsă cu medalia Meritul Civic, în 2019 – cu Diploma Guvernului R.Moldova. A fost aleasă de trei ori consilier în Consiliul orășenesc, de 2 – în cel raional, tot de 3 ori a fost membru al Consiliului electoral de circumscripție Cantemir.

 Se mândrește cu discipolii săi, care au cucerit noi trepte spre culmea Olimpului Cunoșințelor, cu programatorii  Vasile Bujac, Vadim Malașevschi, Victor Antofică, Igor Tomiță, Gheorghe Țurcanu ș.a. Mândria și dragostea mea, mărturisește cu o deosebită bucurie, sunt cei trei copii: Viorica, care a ales să fie medic, Cristina, doctor în științe matematice, feciorul Vasile, programator. Evident, fericirea cea mare a bunicilor sunt cei 5 nepoței…

.

…Am dorit să devin profesoară, spune dna Eufrosinia, deoarece pentru mine școala înseamnă totul; aici năzuințele odată statornicite de-a lungul anilor își găsesc expresia într-un program dinamic, bine ordonat, la a cărui realizare este chemat efortul comun al elevilor, părinților și profesorilor. Nu regret nimic din ce-am făcut, din cele petrecute. Este greu, poate, imposibil, de redat prin cuvinte bucuria, satisfacția, lumina pe care o citesc în ochii elevilor, pentru care cifrele, formulele, ecuațiile vorbesc, cântă, îi vrăjesc, chemându-i spre noi culmi ale științei de carte. Nu-mi doresc nimic altceva, decât să nu mă cuprindă prea curând melancolia stinsă, ca de înserare, a regretelor. Vreau să cred că un nou an va fi un nou moment de savurare a științei de carte, de reculegere și aducere-aminte a ceea ce a fost și va continua, cu marea dorință de a accede spre noi înălțimi, cu efortul zilnic, cu încordarea lucidă, încărcată de responsabilitate. Acesta este crezul meu, conchise, pe un ton serios, caracteristic pedagogului și omului Eufrosinia Bujac.

               Ion Domenco

Imprimare