Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Secția Situații Excepționale Cantemir intervine, repetat, cu un apel către populație să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor și anume: nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale sau substanțe combustibile; nu lăsați focul deschis fără supraveghere; nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetația uscată; respectați modul stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale; supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii (chibrituri, brichete, etc.); țineți minte: o simplă scânteie poate genera incendii devastatoare, în condiții de vânt și umiditate redusă. Cetățenii urmează să se adreseze la primării cu privire la stabilirea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și a vegetației uscate din localitate.
Potrivit datelor statistice ale IGSU, pe parcursul anului 2023, în republică au fost înregistrate 4780 de intervenții ale pompierilor la lichidarea focarelor de vegetație uscată, în urma cărora au fost compromise peste 11.600 ha de teren. În context, IGSU recomandă:dacă ați observant/ depistat focare de ardere, apelați imediat la numărul de telefon 112 şi, după posibilitate, întreprindeți măsuri de lichidare a arderii, respectând măsurile de securitate.
Statistica incendiilor înregistrate în ultimii ani arată că în raioanele din sudul țării, se înregistrează un număr sporit de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor, precum și aprinderii ilicite a vegetației uscate. Astfel, pe parcursul anului 2023 în raionul Cantemir s-au produs 163 cazuri de ardere a vegetației uscate și a gunoiștelor, ceea ce s-a soldat cu pagube irecuperabile.
În majoritatea cazurilor, cetățenii ard miriștile, resturile menajere ori vegetația uscată, fără a asigura supravegherea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șoproanelor locative, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce provoacă extinderea și răspândirea rapidă a focului spre case, gospodării, anexe auxiliare, precum și fâșii forestiere, înregistrându-se pagube materiale mari, totodată având un impact negativ asupra mediului ambiant.
Analiza ne arată că cele mai multe cazuri de ardere a vegetației uscate este teritoriul din lunca Prutului, în perimetrul satelor Gotești și Vâlcele. Cu referire la localitățile cantemirene, la capitolul incendii și ardere a vegetației uscate și a gunoiștelor cele mai multe cazuri s-au produs în satele Porumbești-16, Gotești-15, orașul Cantemir-14, satul Cania – 8, Antonești – 7 cazuri, Țiganca – 7, Stoianovca – 6, Capaclia – 6 și Lărguța – 5.
Intervenția pompierilor și salvatorilor la localizarea și lichidarea incendiilor de vegetație este îngreunată de un șir de factori: acestea au loc cel mai frecvent în stufăriile din lunca Prutului, în bălțile râurilor, unde accesul este limitat; incendierile se produc, de regulă, pe timp de noapte, în condiții de vânt și vreme nefavorabilă, ceea ce favorizează extinderea focului, precum s-a întâmplat, recent, în raionul Cahul, unde în lunca Prutului, în apropierea localității Crihana-Veche, a izbucnit un incendiu de vegetație, care a cuprins circa 6 ha de iarbă uscată, dar și stufăriș. Din fericire, angajații IGSU au reușit să localizeze și să lichideze arderea fără ca aceasta să obțină răspândire către zona locativă. De menționat că, în timpul intervenției, pompierii au salvat din incendiu un mistreț și pe cei zece pui ai săi, care riscau să piară în incendiu, aflându-se printre stufărișul cuprins de foc. Datorită intervenției eficiente a salvatorilor, animalele au rămas vii și nevătămate.
Text:Vasile Dolghier, șeful Serviciului Prevenție, Secția Situații Excepționale Cantemir






