La data de 19 mai 2024, în satul Tartaul, s-a desfășurat Festivalul etno-folcloric zonal „Parfum de salcâm”, ediția a VI-a. Festivalul raional al cântecului și dansului popular a fost organizat de către Primăria satului Tartaul, în colaborare cu Secția Cultură și Turism Cantemir.
Gazda evenimentului domnul Vasile Lupașco, primar s. Tartaul a întâmpinat cu multă ospitalitate și căldură oaspeții invitați, adresând un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii pe toți cei prezenți.
Scopul acestui festival a fost studierea și propagarea repertoriului muzical național, promovarea tradițiilor populare, precum și valorificarea și promovarea cântecului și dansurilor autentice, specifice vietrei folclorice, de la horele satului la sărbătorilor tradiționale.
În cadrul festivalului au evoluat colective folclorice de amatori cu titlu model din raionul Cantemir, care au prezentat numere artistice autentice, reprezentative pentru zona de proveniență a fiecărui colectiv.
– Formaţia Folclorică ,,Glia”, s. Hănăseni.
– Formaţia Folclorică „La izvoare”, s.Țiganca.
– Formaţia Folclorică „Sălcioara”, com.Ciobalaccia.
– Formaţia Folclorică ,,Strămoșeasca”, s. Tartaul.
– Formaţia Folclorică „Mărgăritare”, s. Lingura.
– Ansamblul de dans popular ,,Mocăncuța”, s. Cociulia.
Fiecare colectiv folcloric a evoluat cu măiestrie, aducând în prim-plan tradițiile și obiceiurile locale, într-o atmosferă de sărbătoare și autenticitate culturală.
În cadrul festivalului au fost prezente și expoziții ale meșterilor populari din satul Țolica, raionul Cantemir. Grupul meșterilor populari ne-a prezentat o varietate de lucrări tradiționale – țoale țesute și păpuși decorative, confecționate de doamna Valentina Cemîrtan.
Cei prezenți la Festival au rămas plăcut impresionați de frumusețea atmosferei, de ospitalitate, de bunătatea și oamenii primitori.
Responsabil de buna organizare și desfășurare a festivalului a fost directorul casei de cultură a satului Tartaul, domnul Vladimir Popescu.
Text : Larisa Ștefăniță, specialist principal SCT. 










