Pe 19 mai curent, Biserica Sfinților Arhangheli „Mihail și Gavril”, din satul Cârpești, a găzduit un eveniment de zile mari – Festivalul cântecului popular pascal „Cântați Lumina Domnului”, ediția a IV-a organizat de Secția Cultură și Turism Cantemir, în parteneriat cu Primăria s. Cârpești și Biserica Sfinților Arhangheli „Mihail și Gavril”, din localitate.

      Organizarea acestui festival a avut ca obiective cunoașterea, valorificarea și propagarea Cântecului Popular de cult, păstrarea și transmiterea valorilor perene, de a cinsti tradițiile și obiceiurile de Paști, sensibilizarea ființei noastre spirituale, educarea tinerei generații în spiritul valorilor creștine și general-umane.

A fost un spectacol pascal de excepție, desfășurat în aer liber, cu multă lume bună și frumoasă, cu multe colinde pascale, mese tradiționale, recitaluri de poezii și interpretare vocală.

     Gazda evenimentului Ion Bîzu, primar a s. Cârpești a întâmpinat cu multă ospitalitate și căldură oaspeții invitați, adresând un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii pentru cei prezenți.

Festivalul a prins culoare, grație programului artistic, de o prestanță artistică deosebită, recital cu cele mai cunoscute colective artistice:

– Formaţia Folclorică ,,În poiană la izvor”, s. Cârpești;

– Formaţia Folclorică ,,La stână”, s. Cârpești;

– Formaţia Folclorică ,,Mierla Prutului”, or. Cantemir;

– Formaţia Folclorică  ,,Ciobănaș”, or.Cantemir;

– Formaţia Folclorică “Glia”, s. Hănăseni;

– Formaţia Folclorică  „La izvoare”, s.Țiganca;

– Formaţia Folclorică ,,Plamace”, s. Stoianovca;

– Formaţia Folclorică ,,Opincuța”, or. Cantemir.

     În cadrul Festivalului am avut invitați oaspeți -ansamblul folcloric ,,Vălenășițele” din satul Văleni, raionul Cahul și ansamblul folcloric ,,Moștenitorii” din satul Filipeni, raionul Leova, care ne-au prezentat un program artistic de tradiții și obiceiuri pascale specifice zonei din care vin.

Amosfera sărbătorii s-a resimțit și datorită unor expoziții cu pască, cozonac, ouă încondeiate, icoane și obiecte de artizanat.

    Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestei sărbători.

     Am rămas plăcut impresionați de frumusețea Bisericii din localitate, de ospitalitatea gazdei, de bunătatea și oamenii primitori. Atmosfera sărbătorilor pascale a fost dominată de buna dispoziție, de cântec și voie bună a celor, care au venit să trăiască din plin bucuria Învierii Domnului.

Text: Larisa Ștefăniță, specialist principal SCT.

 

Imprimare