La data de 3 decembrie 2025, Primăria orașului Cantemir a organizat un eveniment cultural în incinta Muzeului de Etnografie din orașul Cantemir. Activitatea a fost organizată și desfășurată de către doamna Raisa Andronova, muzeograf al instituției, care a reușit să aducă în prim-plan tradițiile și obiceiurile autentice ale zonei.
Evenimentul a constatat în reconstituirea unei nunți moldovenești tradiționale – „nunți de altădată”, o activitate menită să readucă la viață ritualurile, obiceiurile și atmosfera unui moment important din viața comunităților de pe vremuri.
Pentru a conferi autenticitate manifestării, au fost invitate să participe la eveniment: ansamblul folcloric „Mierla Prutului”, condus de doamna Irina Bîrcă, care a prezentat un program artistic cu cântece tradiționale, inclusiv cântece de nuntă, și momente pline de voie bună. De asemenea, colectivul de dans „Struguraș” din satul Hănăseni, sub conducerea artistică a doamnei Diana Rotaru, a contribuit la succesul evenimentului prin dansuri populare specifice.
Muzeul a avut onoarea de a-i primi și pe reprezentanții din Bulgaria, parteneri ai Primăriei Cantemir, prezenți în baza unui acord de colaborare culturală între cele două regiuni.
La eveniment a fost prezent primarul orașului Cantemir, domnul Roman Ciubaciuc, alături de alți reprezentanți ai autorității publice locale, precum și reprezentanți ai Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport, în frunte cu șeful secției, domnul Sergiu Toderici.
Această activitate a fost deosebit de valoroasă pentru tinerii participanți, care au avut ocazia să învețe despre tradițiile și obiceiurile nunților moldovenești de altădată, consolidându-le astfel legătura cu patrimoniul cultural al comunității. Atmosfera a fost întreținută de instrumentiștii Orchestrei de Muzică Populară „Doina Prutului”, sub bagheta maestrului Veceslav Bîrcă, care, prin talentul lor, au invitat nuntașii la joc, cântec și veselie.
Publicul a avut prilejul să urmărească momente autentice dintr-o nuntă tradițională, cum ar fi împodobirea miresei, dar și prezența nănașilor, vornicilor, socrilor mari și mici, lăturașilor și bucătarilor, elemente esențiale ale unui astfel de eveniment. Manifestarea s-a încheiat cu o masă tradițională, cu preparate din bucătăria autentică moldovenească.
Adresăm mulțumiri doamnei Raisa Andronova pentru inițiativa remarcabilă, organizarea impecabilă și pentru ospitalitatea oferită tuturor participanților.
Această activitate a fost un adevărat spectacol de culoare, autenticitate și emoție, care a reamintit tuturor frumusețea și bogăția patrimoniului cultural moldovenesc.
Text și imagini: Larisa Ștefăniță, specialist principal SCTTS
































