Consiliul Raional Cantemir aduce sincere mulțumiri Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru implementarea unui nou proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) care a fost finalizat cu succes. Proiectul vizează izolarea termică a blocului alimentar al Spitalului raional Cantemir.
    Pentru implementarea proiectului, CNAM a alocat peste un milion de lei.
   Lucrările au constat în termoizolarea pereților, schimbarea ușilor și a ferestrelor, montarea pervazurilor la ferestre, tencuirea pereților în interior, reparația soclului și a pereului.
   În urma unei vizite de monitorizare a executării proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările au fost finalizate și corespund proceselor-verbale de recepție a lucrărilor executate. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
    Izolarea termică a blocului alimentar din cadrul Spitalului Raional Cantemir reprezintă o măsură esențială pentru îmbunătățirea eficienței energetice a instituției. Prin implementarea acestei lucrări, se va asigura menținerea unui microclimat interior optim în spațiile de preparare și distribuție a alimentelor, contribuind astfel atât la confortul personalului, cât și la respectarea standardelor sanitar-igienice. Totodată, izolarea va duce la reducerea pierderilor de căldură în sezonul rece și la o scădere semnificativă a consumului de energie termică, ceea ce va permite optimizarea cheltuielilor operaționale pentru încălzire.
    Spitalul Raional Cantemir are un rol important în asigurarea serviciilor de sănătate la nivel local și regional. În cadrul instituției activează 263 de angajați — personal medical și auxiliar — care oferă servicii medicale de spitalizare continuă și servicii specializate în ambulatoriu pentru locuitorii raionului Cantemir, dar și pentru pacienții din raioanele limitrofe. Asigurarea unor condiții adecvate de lucru și funcționare, inclusiv în blocul alimentar, este esențială pentru buna desfășurare a activității spitalului și pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite.
Imprimare