La data de 15 octombrie 2025, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) a organizat, în incinta Consiliului Raional Cantemir, o ședință de consultări publice dedicată proiectului „Adaptare la schimbări climatice: Adaptare Bazată pe Ecosistem (EBA) în ecosistemele semi-aride pentru creșterea rezilienței rurale în Moldova”.
Proiectul urmărește sporirea rezilienței comunităților rurale și a ecosistemelor din Regiunea de Dezvoltare Sud în fața efectelor schimbărilor climatice, prin acțiuni care promovează protecția mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale și consolidarea capacităților locale de adaptare.
Pe parcursul ședinței au avut loc discuții interactive cu primarii și reprezentanții comunităților locale, orientate spre colectarea feedbackului, testarea activităților potențiale, identificarea nevoilor și intereselor locale, precum și determinarea unor posibile locații suplimentare pentru implementarea proiectului.
La consultări au participat reprezentanți ai Agenției Austriece pentru Dezvoltare, primari din raionul Cantemir, precum și specialiști ai Direcției Agricultură, Economie, Dezvoltare Regională și Atragerea Investițiilor.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă constructivă, participanții exprimându-și deschiderea pentru continuarea dialogului și colaborării în vederea implementării măsurilor de adaptare la schimbările climatice în raionul Cantemir.