GALA SPORTULUI, EDIȚIA 2022

46

   La finele săptămânii trecute, Consiliul raional Cantemir a organizat și desfășurat Gala raională pentru dezvoltarea sectorului de tineret și sport ediţia 2022, care este un eveniment festiv unic organizat anual de către Consiliul raional. În cadrul Galei au fost premiați și apreciați cei mai buni sportivi și antrenori, evidențiate activitățile ce au contribuit la dezvoltarea sectorului de tineret și a celor mai bune rezultate obținute de către echipele care au participat la competițiile sportive desfășurate în anul 2022 în raion.
   Principalul obiectiv al acestei activități, a menționat în cuvântul său de salut președintele raionului, Anatoli Ichim, este recunoașterea realizărilor, performanțelor și a contribuției autorităților, specialiștilor și lucrătorilor de tineret și sport din raion, în vederea dezvoltării sportului, promovarea unui mod sănătos de viață. Pe parcursul anului 2022, a punctat Svetlana Petreanu, specialist principal în aparatul președintelui raionului, am organizat un șir de activități sportive raionale ca: Turneul raional de mini – fotbal Cupa președintelui, la care au participat 18 echipe; Turneul raional de volei Cupa președintelui (masculin 8 echipe și feminin – 8); Turneul raional de baschet Cupa președintelui, masculin – 6 echipe și feminin – 5; Turneul raional de fotbal Cupa satelor cu participarea a 14 echipe; Turneul raional de fotbal Cupa Idependenței cu participarea a 12 echipe; Turneul raional de fotbal Cupa tineretului cu participarea a 8 echipe;Turneul raional de volei Cupa tineretului, masculin – 10 echipe și feminin – 10. Aducem sincere mulțumiri și partenerilor noștri pentru colaborare și implicare continuă: IMSP CS Cantemir, Cociulia, Ciobalaccia, Baimaclia; IR Poliție Cantemir; ARF Cantemir; Școala Sportivă raională; IP gimnaziul M. Sadoveanu s. Hănăseni; IP Gimnaziul V. Hanganu s. Cociulia; IP Liceul teoretic N. Mihai s. Ciobalccia.
   Un bun exemplu în acest an sunt și reprezentanții autorităților locale care s-au implicat activ la organizarea și desfășurarea activităților sportive. Este vorba de Dumitru Vrabie, consilier raional Cantemir, organizator și jucător în echipa de volei; Dmitrii Didilică, consilier raional Cantemir; Gheorghe Pîrciu, primarul comunei Ciobalaccia, jucător de fotbal și volei al echipei din localitate; Viorel Dogaru, primarul satului Lărguța; Roman Ciubaciuc, primarul orașului Cantemir; Igor Artimenco, primarul comunei Cîșla ș.a.

Imprimare