Astăzi, 11 iunie 2026, în incinta Muzeului Etnografic din oraşul Cantemir, în baza Acordului de colaborare, s-a desfășurat activitatea dedicată portului popular cu genericul „Poartă IA cu mândrie”.
Evenimentul a debutat cu o șezătoare de sărbătoare prezentată de copiii și cadrele didactice de la IP Grădinița nr.1 din Cantemir, coordonați de educatoarea Aliona Covalschii.
Participanții au adus în fața publicului frumusețea tradițiilor populare, valorificând prin cântec, joc și port național autentic bogăţia patrimoniului cultural românesc.
Cu un mesaj de felicitare și apreciere s-a adresat celor prezenți doamna Elena Costanda, directoarea IP Grădinița nr.1 din or.Cantemir, subliniind importanța păstrării și promovării patrimoniului cultural național în rândul tinerei generații.
În continuare, publicul a admirat o impresionantă paradă a Iilor, care a evidențiat diversitatea și frumusețea costumului popular românesc.
Sărbătorind ziua portului popular confirmăm că turismul, cultura şi protejarea patrimoniului natural pot merge împreună pentru a crea experienţe autentice şi memorabile.
Activitatea s-a încheiat cu un master-class susținut de meșterul Bişir Irina la războiul de ţoale împreună cu meşter popular Valentina Jantîc din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, care a prezentat tehnici tradiționale de cusut și elemente specifice ornamenticii populare.
Evenimentul a constituit un frumos prilej de promovare a valorilor autentice ale portului popular și de cultivare a respectului față de tradițiile și identitatea noastră culturală.
„Neamul este un trecut, un prezent şi un viitor. Din trecut luăm moştenirea, din prezent facem realitatea şi prin viitor transmitem ceea ce am primit şi ceea ce am creat”- Nicolae Iorga. Mulţumim gazdei, precum şi doamnei Raisa Andronov pentru primirea călduroasă şi buna colaborare.




















