Satul Coștangalia: evoluția unei comunități de la vatra tătărească la modernitate

     Potrivit documentarului de epocă vatra satului Coştangalia apare pe la începutul sec.XVIII, mai exact în anul 1712. Pe o hartă a Moldovei din 1770 localitatea apare notată Koştangalî, fapt ce confirmă provenienţa tătărească.  Satul a luat fiinţă pe locul vechilor aşezări tătăreşti nohaice numite Coştangalî sau Coştamgalî. Cu aceste forme satul apare în hîrtiile vechi.

     Faptul că el este mult  mai vechi o confirmă tradiţiile orale locale. O legendă mărturiseşte că aceste pământuri aparţineau pe vremea voievozilor Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, vitejilor şi oştenilor moldoveni, moşiile lor fiind stăpânite de ei ” cu drepturi de la domnie”, „pentru credincioasa slujbă fată de domnie şi ţară”. De aceia moşia purta numele Domneasca, iar satul s-a numit mai târziu Domneşti. Dar iată că peste satele şi moşiile moldovenilor au năvălit tătarii şi peste tot şi-au aşezat în cîşle şi odăi hoardele şi triburile lor barbare. Satul  Domneasca a fost prădat, ars şi ruinat din temelie, pe locul lui urmând să se înjghebeze cîşla murzacului Kojdamgalî, de unde şi-a luat chipurile şi numele Cojdamgalia, moldovenii zicându-i mai târziu Coştangalia.  

      In anul 1807 localitatea Coştangalî se află în componenţa tribului tătăresc Orumbet-Oglî. 1812-1813 a sosit un grup de imigranţi transdunăreni, iar peste puţin timp majoritatea românilor basarabeni din aceste localităţi au plecat în dreapta Prutului.

Biserica Sf.Arh.Mihail şi Gavriil din satul Coştangalia

     Nu se cunoaşte cine a pus piatra de temelie a acestui Sfânt lăcaş, însă se cunoaşte că creştinii din sat au avut ca loc de închinare o biserică din lemn. În locul acestei biserici ce s-a ruinat de vreme, locuitorii au început construcţia unui locaş mai mare şi mai durabil din piatră. Din lipsa materialelor şi meşterilor construcţia a fost oprită.

     Anii 1815-1816 Mitropolitul Basarabiei Gavriil Bănulescu-Bodoni a primit informaţie, că în biserica din satul Coştangalia Sfintele vase sunt din cositor.

     În anii 1840-1848 pe meleagurile satului au venit un grup de creştini greci în frunte cu preotul Canon şi soţia lui Sofia Kalihptos, care au şi pus temelia bisericii actuale. Se pierd în negura de vremi în anul 1865.

     Construcţia e continuată şi finisată de către Konstantin Galino. Din străduinţa soţilor Konstantin şi Elena Galino s-au adus din satul vecin Doina, sat nemţesc, cărămizi pentru construcţia clopotniţei şi a altarului.

     În anii 1897- 90 sunt cumpărate un set de minee, o Evanghelie, un Apostol, o Psaltire, un Ciaslov, toate cu scris slavon tipărite cu Binecuvântarea Mitropolitului Melentie de la Mănăstirea Neamţu.

      La 29 martie 1897, la 64 de ani, moare  Konstantin Galino, este înmormîntat în ograda bisericii. În anul 1910 Elena Galino donează Lăcaşului Sfânt icoana (care se află până astăzi în biserică): „Maica Domnului cu Pruncul în braţe” şi „Maica Domnului tuturor scîrbiţilor”.

      În anul 2011 au fost efectuate lucrări de renovare de către părintele Vasile Eşanu, împreună cu enoriaşii satului. În iulie 2024, sfântul lăcaş a fost reparat, reînnoit şi înzestrat cu un acoperiş nou, cu sprijinul generos al enoriaşilor de bună credinţă, precum şi cu susţinerea Primăriei satului. În ograda bisericii se află plăci de piatră cu înscieri în limba greacă.

Bătălia de la Costangalia – o filă importantă din istoria regiunii noastre

      Istoria ne oferă numeroase exemple de curaj, sacrificiu şi luptă pentru idealuri. Un astfel de episod este Bătălia de la Coştangalia, desfăşurată în iulie 1863, în sudul Basarabiei. Acest eveniment a avut loc în contextul mişcării de eliberare naţională a polonezilor împotriva dominaţiei Imperiului Rus.

     Un detașament de voluntari polonezi, condus de colonelul Zygmunt Miłkowski, a traversat Dunărea și a pătruns pe teritoriul Principatelor Române, având ca scop ajungerea la granița rusă pentru a se alătura luptei pentru independența Poloniei. Autoritățile române, pentru a-și respecta obligațiile internaționale și a proteja integritatea teritoriului național, au mobilizat unități militare pentru a intercepta și dezarma grupul de insurgenți.

     Documentele vremii descriu marșuri forțate, urmăriri și negocieri purtate între comandanții celor două tabere. Deși polonezii au refuzat să depună armele, aceștia  și-au exprimat respectul față de armata română și dorința de a evita confruntarea. Cu toate acestea, circumstanțele au dus la declanșarea luptei de la Costangalia, rămasă în istorie ca un exemplu de determinare și devotament față de idealurile naționale.

     Astăzi, la peste un secol și jumătate de la aceste evenimente, Bătălia de la Costangalia reprezintă o pagină importantă a istoriei locale și europene. În prezent pe teritoriul cimitirului din sat a fost ridicat de către  autorităţile poloniei un soclu dedicat polonezilor căzuţi în acea luptă. Unul din acei ostaşi, Ian (în sat i-au zis Vanea)  Kulikovschi, a rămas în sat, s-a căsătorit şi a avut 4 băieţi şi 2 fete. Cunoașterea trecutului ne ajută să înțelegem mai bine valorile libertății, ale curajului și ale respectului dintre popoare.

„Cine își cunoaște trecutul își construiește mai bine viitorul.”

     În anul 1914, în memoria luptei de la Coştangalia  a fost ridicat un monument la Galaţi în Parcul CFR, dar în anul 1948 a fost demolat de către  regimul Ceuşescu.

Şcoala din Coştangalia

     La adunarea obştii săteşti din 02 iunie 1891, în urma propunerii perceptorului de impozite a domnului Gheorghe  Nicoletici, a fost deschisă şcoala bisericească-parohială pentru copii de ambele sexe având de faţă pe primarul Gheorghe Munteanu şi pe membrii Consiliului Comunal.

     Instituția  Publică Gimnaziul „Grigore Vieru”  Coștangalia, care activează la moment şi este frecventată  de 93 copii,  a fost finisată cu aportul ex Ministrul Finanţelor  domnul Tampiza Constantin în anul 1991, băştinaş al satului.

     În incinta  Instituției Publice  Gimnaziul „Grigore Vieru” din satul   Coștangalia este plasat  şi un mic muzeu, întemeiat de  către regretatul profesor de istorie şi geografie Vasile Culicovschi,  cu exponate vechi, donate de către localnici, care au fost păstrate cu grijă, pentru a fi transmise generaţiilor viitoare.

     Pe teritoriul satului a fost deschisă în anul 2003 moara de ulei şi făină de porumb, dar la moment nu funcţionează.  De asemenea în localitate activează o fundaţie de caritate „Bethania”  din anul 2010, unde sunt asiguraţi cu un prânz cald zilnic peste 30 bătrâni. Pentru vacanţa de vară se organizează copiilor  Tabăra „Prietenia”, unde se adună copii de diferite vârste, care desfăşoară diverse  activităţi,  inclusiv dispun de o masă caldă.