Spectacolul literar-muzical „Când povestea prinde glas” invitat special -Tatiana Spînu, scriitoare și interpretă

8

     La data de 6 noiembrie 2026, Sala Mare a Casei Raionale de Cultură „Nicolae Sulac” din orașul Cantemir a găzduit spectacolul literar-muzical „Când povestea prinde glas”, un eveniment cultural deosebit, în care literatura, muzica și dansul s-au împletit într-o atmosferă plină de emoție și sensibilitate artistică.

     Invitata serii a fost Tatiana Spînu, scriitoare și interpretă, care, printr-un dialog n captivant cu publicul, ne-a purtat în universul creației sale literare și muzicale. Aceasta a vorbit despre cărțile sale, despre poveștile dedicate copiilor, dar și despre romanele adresate cititorilor maturi, oferind celor prezenți posibilitatea de a descoperi mai îndeaproape creațiile sale și lumea fascinantă a lecturii. La finalul întâlnirii, participanții au avut posibilitatea de a procura cărți pentru copii, cu povești semnate de autoare, precum și romane destinate cititorilor adulți.

     Programul artistic a fost completat de momente coregrafice pline de energie, grație și dinamism, prezentate de micii dansatori ai Clubului de Dans Sportiv „New Dance” din Cantemir. Prin prestația lor, aceștia au adus un plus de culoare, ritm și bucurie întregii seri.

     Evenimentul a fost organizat de Larisa Ștefăniță, specialist principal al Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport Cantemir și Marcela Starostele, conducătoarea artistică a Clubului de Dans Sportiv „New Dance” din Cantemir, care au pregătit și coordonat desfășurarea întâlnirii, contribuind la crearea unui cadru plăcut de dialog și apropiere dintre autoare și public.

     La eveniment au fost prezenți domnul Anatol Covali, vicepreședinte al raionului Cantemir, și domnul Sergiu Toderici, șeful Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport, alături de un public numeros, format din cadre didactice, educatori, bibliotecari, oameni ai culturii, copii și iubitori de lectură și artă.

     Adresăm sincere mulțumiri Consiliului Raional Cantemir pentru sprijinul și susținerea vieții culturale din raion, precum și tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment.

     Mulțumiri deosebite invitatei noastre, Tatiana Spînu, pentru deschiderea și generozitatea cu care și-a împărtășit creația și experiența artistică; Clubului de Dans Sportiv „New Dance” și conducătoarei artistice Marcela Starostele pentru momentele coregrafice deosebite.

     Recunoștință publicului nostru minunat, care a răspuns invitației și a fost alături de noi, demonstrând că lectura, arta și frumosul continuă să unească oamenii și comunitățile.

A fost o seară în care povestea a prins glas, cuvântul a devenit emoție, cântecul a atins suflete, iar dansul a adus bucurie!

Cultura ne unește, iar arta ne apropie!

Imprimare