oplus_34

  Consiliul Raional Cantemir continuă elaborarea participativă și incluzivă a Strategiei de dezvoltare economico-socială a raionului Cantemir pentru perioada 2024-2030.    

    La data de 05.04.2024, s-a întrunit prima ședință a  focus grupului, în număr de 41 persoane, format din reprezentanți ai sectoarelor: educație, cultură, tineret, sport, APL nivelul  I și II, asociații obșteti din domeniu. Grupul a fost divizat  în trei subgrupe sectoriale: educație, cultură, tineret și sport 

     Specialiști/angajați  și cetățeni din diferite localități ale raionului: Cantemir, Cania, Enichioi, Hănăseni, Lingura, Cociulia, Pleșeni, Baimaclia, Stoianovca, Ciobalaccia, Cîrpești, Tartaul, Coștangalia, Enichioi, Lărguța, Epureni și-au adus aportul la identificarea problemelor cu care se confruntă instituțiile publice, au efectuat analiza SWOT a problemelor, au scos în evidență punctele tari, punctele slabe, riscurile, oportunitățile și au conturat viziunea de dezvoltare a sectoarelor menționate.

 

 

Imprimare