Scopul general al funcției: Contribuirea la eficientizarea activității autorității publice prin asigurarea executării legislației în vigoare cât și a actelor adoptate de către consiliul rational și președintele raionului în domeniul administrației publice.

Sarcini de bază ale funcției specialist principal, aparatul preşedintelui raionului:

  1. Coordonarea acțiunilor de nivel raional ale aparatului președintelui raionului, subdiviziunilor consiliului raional și a altor servicii, instituții publice din raion, și întocmește planul lunar de activitate.
  2. Întocmirea proiectelor de răspuns oficial la scrisorile parvenite din partea instituțiilor ierarhic superioare sau a altor autorități pe domeniul său de activitate.
  3. Monitorizarea (acumularea informațiilor, analizarea, generalizarea, identificarea situațiilor specifice și generale) acțiunilor autorităților publice locale în vederea implementării prevederilor legislației în vigoare.

 

Condițiile de participare la concurs:

  1. Cerinţe generale faţă de candidaţi:
  • a deţine cetăţenia Republicii Moldova; 
  • posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; 
  • are capacitate deplină de exerciţiu; 
  • nu a împlinit vîrsta de 63 de ani; 
  • este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; 
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; 
  • în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
  • nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

 

  1. Condiții specifice:
  • Cel puțin 1 an de experienţă profesională în domeniu;
  • Studii superioare, licență, master, preferabil în domeniu;
  • Cunoștințe: cunoașterea legislației în domeniu;

                    cunoștințe de operare la calculator (word, excel, web).

  • Abilități: De comunicare eficientă, organizare, elaborare a documentelor, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine, aplanare de conflicte, operativitate, soluționare de probleme.

Persoanele interesate pot depune dosarul personal/prin poștă/prin e-mail Dosarul de concurs:

  • formularul de participare (conform anexei la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice vacante prin concurs, sau se poate solicita de la autoritatea publică);
  • copia buletinului de identitate – copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs;
  • copiile diplomelor de studii superioare și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare (se va prezenta și originalul pentru verificarea veridicitatea acestuia);
  • copia carnetului de muncă (se va prezenta și originalul pentru verificarea veridicitatea acestuia);
  • Cazier judiciar sau Declarație pe propria răspundere – cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

 

Data limită până la care poate fi depus Dosarul de concurs –  24.09.2021

 

Telefon – 0273-22850

Email –  cantemir.cr@mail.ru

adresa poştală – or. Cantemir, str. Tradafirilor 2, biroul  211.

 

Bibliografia concursului:

  1. Constituţia Republicii Moldova.
  2. Codul Muncii al Republicii Moldova.
  3. Codul Administrativ al Republicii Moldova.
  4. Legea privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006.
  5. Legea privind descentralizarea administrativă nr.435-XVI din 28.12.2006.
  6. Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04.07.2008.
  7. Legea nr.155 din 21.07.2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice.
  8. Legea nr.25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public.
  9. Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale.             
  10. Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22.12.2017.
Imprimare