La data de 17.06.2026, Oficiul teritorial Cahul al Cancelariei de Stat în colaborare cu Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Cantemir a organizat o întrunire metodologică pentru reprezentanții Autorităților Publice Locale (APL) din raion. Evenimentul a reunit primari și secretari ai consiliilor locale, alți reprezentanți având obiectiv principal aplicarea uniformă a cadrului normativ legal în organizarea și funcționarea instituțiilor culturale, precum și angajarea prin concurs a personalului de conducere a instituțiilor în cauză.
Întrunirea a reprezentat o platformă de dialog, axată pe analiza situației din teritoriu, constatări ale unor abateri de la cadrul normativ legal în vigoare și recomandări de ajustare a actelor administrative pentru administrarea, gestionarea corectă și transparentă a caselor de cultură, bibliotecilor publice.
Participanții au analizat în detaliu prevederile cadrului normativ, beneficiind de suportul specialistelor Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport. Doamnele Larisa Ștefăniță și Tatiana Baranov (specialiste principale) au informat, respectiv, despre prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a instituțiilor de cultură, procedura legală de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de șef/directot al Casei de cultură/ Palatului cultural și ajustarea actelor administrative ale APL la rigorile legislative în vigoare, și despre prevederile Regulamentului-cadru al bibliotecilor publice, criteriile minime de recrutare/ selectare /angajare prin concurs a personalului de conducere a bibliotecilor și responsabilitățile APL la aplicarea normelor, conform tipului instituției.
Concluzii:
Evenimentul a facilitat suportul metodologic, informațional profesional necesar specialiștilor din APL pentru administrarea și gestionarea instituțiilor culturale, conform cadrului normativ legal în vigoare.
Angajarea personalului de conducere prin concurs public și respectarea criteriilor de calificare reprezintă cheia modernizării serviciilor culturale și sporirea accesului populației la utilizarea tehnologiilor electronice, a produselor culturale în comunitățile locale.
Participanții au apreciat abordarea interactivă. Doamna Nina Pascal, specialistă principală a Oficiului teritorial Cahul al Cancelariei de Stat a relatat unele abateri de la prevederile legale constatate la emiterea/adoptarea actelor administrative ale APL și a răspuns la diferite întrebări cu care se confruntă zi de zi autoritățile publice locale.
Oficiul teritorial Cahul al Cancelariei de Stat își reafirmă angajamentul de a sprijini continuu autoritățile publice locale în aplicarea corectă a prevederilor legale pentru ca activitatea APL să corespundă Legii și a exprimat recunoștință participanților pentru deschidere și responsabilitate.
















