FASCINANTA POEZIE A TRILULUI DE CIOCÂRLIE…

   Precum e multașteptată de către noi toți primăvara, atunci când după o iarnă lungă de hibernare, viața izvorăște din nou prin coltele verde al ierbii, apoi – în albul imaculat al firavilor ghiocei, în galbenul și rozul primelor flori de câmp, dar și în zâmbetul cuminte al celor care și-au prins la piept simbolul dragostei – Mărțișorul – se bucura în copilăria sa Veaceslav Bârcă de muzica ce curgea neîncetat, se revărsa melodios de sub arcușul marelui violonist, inegalabilul lăutar, Dumitru Blajinu, vioara căruia, vine vorba, avea glas duios de mamă, zvâcnet de ciocârlie, culorile curcubeului “sprijinit” de-asupra stânii de mioare …
   – Mi s-au întipărit pentru tot restul vieții acele fascinante, irepetabile și inestimabile, aș zice, melodii – Miorița, Sărmanu doruțu meu, Foicică trei lalele, Dor de mamă, Cântec de dor, Hai la joc, măi moșnegele!,Turnați vin și dați găluște, Să scoatem nunta din casă, Nunta colhoznică, Cântec ciobănesc, Foaie verde matostat, Hora sărbătorii, Sânt din plaiuri moldovene și multe altele, interpretate cu atâta dor și talent de către marele rapsod și prieten al distinsului lăutar, Nicolae Sulac, dar și nemuritoarea Baladă pentru vioară și orchestră a legendarului Ciprian Porumbescu, – îmi mărturisește muzicianul Veaceslav Bârcă, actualmente – vestit lăutar din sudul țării, conducător al renumitei Orchestre de muzică populară “Doina Prutului” de la Casa raională de cultură “Nicolae Sulac” din Cantemir.  Și-apoi, cum poate fi dat uitării, să zicem, geniul aceluiași Ciprian Porumbescu, care a compus vestita sa baladă … în numai 7 zile, număr poate deloc întâmplător, sugerând parcă printr-o banală coincidența perfecțiunea lui de netăguit. Aflat în grele suferințe, marele compozitor, metaforic vorbind, şi-a cântat la vioară, prin ferestrele larg deschise, iubirea şi tristeţea, încât trecătorii rămâneau înmărmuriţi, uitând să plece. Legendele spun că “lacrimile erau de nestăvilit în ochii celor întemnițați atunci când tânărul Ciprian devenea una cu vioara, iubirea lui cea mai presus de toate … Sunetele viorii sale răscoleau până în adâncuri sufletele celor închiși”(În 1877, autoritățile austro-ungare îl întemnițează pentru cca 80 de zile,invocându-i lui Porumbescu … declarațiile lui patriotice, dragostea de Țară!-n.n.)
   De bună seamă, vioara este unul din instrumentele muzicale care poate reda cel mai bine complexitatea trăirilor umane, însă cine și-ar fi imaginat vreodată că dintr-o simplă vioară pot curge cu atâta naturalețe sunete care bucură, cuceresc, înduioșează și te poartă într-o altă lume? Evident, nu-și putea nicidecum imagina Veaceslav Bârcă, la cei 6-7 anișori ai săi că peste ani, la Festivalul Internațional al violoniștilor din arealul românesc “Dumitru Botgros” , desfășurat în 2003, la Cahul, anume Dumitru Blajinu, membru al prestigiosului juriu, în frunte cu Nicolae Botgros (alături de alte notorități ai muzicii instrumentiste românești – Serghei Ciuhrii, Petre Neamțu, Ion Dascăl ș.a.) să insiste ca anume violonistului Veaceslav Bârcă din Cantemir să-i fie înmânat Premiul Mare al Festivalului în
memoria marelui lăutar din Badicul-Moldovenesc, Dumitru Botgros. În palmaresul muzicantului am aflat atâtea alte distincții, semne de gratitudine – dovadă a perfecțiunii muzicale, adevăratelor performanțe, demonstrate la Festivalul Rapsozilor, desfășurat în capitala culturală a României, municipiul Iași (1998), în cadrul Concertului de Gală, fiind premiat cu Diploma de gradul I a Ministerului Culturii de la București, Festivalul-concurs al interpreților – instrumentiști din Republica Moldova, “Lăutarii Moldovei”, la Edineț, unde președintele juriului, Nicolae Botgros, i-a înmânat Diploma de merit pentru locul I (2001); în 2002 revine acasă de la Festivalul-concurs în memoria rapsodului Filip Teodorașcu cu Premiul Mare; în 2003, la Cahul, este desemnat cel mai bun violonist din întreg spațiul românesc, de la Carpați până la gurile Dunării … Șirul acestor distincții, mențiuni poate fi continuat, or, colectivele folclorice create și conduse cu atâta har de el – “Alăuta”, “Doina Prutului” ș.a. – au concertat prin numeroase localități din Republica Moldova, județe din
România, dar și în regiunea Kubani din Federația Rusă, orașul Nanning din China (în cadrul unui Festival Internațional de Folclor, în anul 2010) ș.a.
   Cel mai probabil, își amintește mama lui, pedagog prin vocație, o mare animatoare a melosului popular, Vasilisa Bârcă, el a crescut cu muzica populară, pe care a îndrăgit-o din fragedă copilărie și pe care o auzea în familie, în sat, la nunți și cumetrii, sărbători și petreceri. S-a manifestat ca un copil cu caracter, cu har dumnezeiesc:îmi amintesc cum până a insista să-i procurăm o vioară, lua mandolina mea (pe care o avea de la Școala Pedagogică din Cahul-n.n.), încercând să scoată careva sunete muzicale. Treptat, ne-a surprins cu marea dragoste, afecțiune pentru muzica instrumentală, nu rata nici o ocazie să meargă acolo, unde auzea muzica – fie concert, nuntă, joc … Într-o bună zi, regretatul meu soț (un mare iubitor de muzică populară la baian, acordeon și alte instrumente – n.n.), îmi zice: a venit timpul să-i cumpărăm băiatului o vioară, fie cât de mică, dar instrument să fie, simt eu că va ajunge departe!… Așa s-au derulat evenimentele: în scurt timp a însușit vioara luând lecții de la un lăutar din Baimaclia, apoi – la Școala de Arte din Cantemir (unde a însușit programul de 5 ani pentru vioară în doar 2(!), apoi – Colegiul de muzică din Tiraspol, unde în afara programului activa și în ansamblul de muzică și dans “Viorica”, cu care a concertat prin orașele și satele Moldovei, dar și în alte țări, cum ar fi Țările Baltice. A rămas același neînduplecat și ambițios împătimit de muzică și după absolvirea instituției, pe parcursul celor 2 ani de activitate în Ansamblul de muzică și dans popular “Izvoraș” al Palatului de cultură din Cahul, unde a cântat alături de talentații instrumentiști – clarnetistul Ion Stângă, trompetistul Alexei Ababii, acordeonistul Edgar Ștefăneț ș.a., cu care a pus începutul faimoasei Hore din Cahul, tradiție ce se păstrează și în prezent, pentru a deveni acel virtuos violonist de astăzi, dirijor al Orchestrei “Doina Prutului”, unde îi are alături pe soția Irina, distinsă cântăreață de muzică populară, iar apoi, rând pe rând – pe talentații săi feciori: trompetirstul Roman, acordeonistul Danu și violonistul Ionuț. Au cântat și cântă cu toții la Cantemir, Cahul, Chișinău, Bălți, Orhei, Galați ș.a., fie cu Doina Prutului, Izvoraș, Rapsozii Moldovei, Doina Covurluiului, iar mezinul Ionuț, deja de câțiva ani, este unul din cei mai buni vioriști în faimoasa Orchestră “Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.
   Așa s-a format muzicantul-instrumentist Veaceslav Bârcă, așa a insistat să fie și cei trei feciori ai săi, cărora le-a transmis și insuflat marea dragoste pentru muzica instrumentistă – vioară, țambal, trompetă, acordeon, contrabas, clape ș.a. Violina și țambalul, susține profesorul de muzică la Școala de Arte “Valeriu Hanganu” din Cantemir, Veaceslav Bârcă, sunt cele mai populare instrumente folosite în muzica din spațiul românesc. Da, pot fi admise anumite influențe din Banat, Maramureș, Macedonia, chiar Serbia, în melodiile cântate în această zonă, dar, în mare parte, muzica populară românească s-a născut, s-a format, în zona Moldovei, fiind dezvoltată și promovată de către bătrânii lăutari, violoniști gen Barbu Lăutaru, Ciprian Porumbescu, Dumitru Blajinu, Ion Drăgoi ș.a.
   Nu știu cum alții, dar eu unul, îmi mărturisi muzicianul Bârcă, l-am avut și-l voi avea drept idol pe marele Dumitru Blajinu, or, potrivit experților muzicieni, Blajinu nu numai că a făcut istorie în muzica noastră populară, dar a și lansat o pleiadă de muzicieni care au făcut epocă -Vasile Iovu, Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Angela Păduraru, Gavriil Gronic ș.a. Piesele scrise de Blajinu au intrat în fondul de aur al muzicii populare și constituie un adevărat patrimoniu național imaterial. Deloc întâmplător, distinsul instrumentist al Orchestrei de muzică populară „Folclor”, naistul Vasile Iovu, a afirmat că Dumitru Blajinu a fost un artist de excepţie:„ El este considerat pe bună dreptate fondatorul Orchestrei de muzică populară „Folclor”, creată în 1967. Blajinu a readus în circuit folclorul nostru, pe care l-a promovat pe parcursul întregii sale vieţi”. Iar dirijorul Orchestrei de muzică populară „Folclor”, Petre Neamţu, a menţionat că Dumitru Blajinu a fost și rămâne unul din cei mai mari lăutari:„A făcut enorm de mult pentru muzica noastră folclorică. A crescut o pleiadă întreagă de muzicieni”.
   Iată de ce, susține Sergiu Toderici, șeful secției cultură și turism Cantemir, nu voi face o descoperire afirmând că stilul inconfundabil al muzicianului Veaceslav Bârcă este al lui Barbu Lăutaru, Ciprian Porumbescu, Dumitru Blajinu, lăutari de dincoace și dincolo de Prut, acolo, de unde am preluat cu toții melodiile zămislite la munte și pe vale, la stână și la susurul izvorului, lângă dumbravă, la hora satului, la nunți și cumetrii. El personal, membrii Orchestrei de muzică populară “Doina Prutului”, a promovat și continuă să valorifice folclorul original, inedit, de colo, de la vatră, de la bătrânii lăutari, de la care a împrumutat farmecul doinei, sârbei și horei. Acele melodii ale săteanului care venea la joc de sărbători, fără reguli și restricții, așa cum a deprins de la străbuni, pentru a savura, a se bucura de orice apariție scântiietoare a unor variante noi, autentice ale tradițiilor și datinilor, ce vor trăi peste ani, pentru că nu sunt inventate, “colorate”, înzorzonate. Meritul lăutarului Veaceslav Bârcă constă în faptul că el, familia lui, a reușit să păstreze acel sublim folcloric în plăsmuiri fine, curate, care se așează drept la inima ascultătorilor, animatorilor, împătimiților de melosul popular, jocul, balada, doina românească.

Text și imagini: Ion Domenco
În imagini: evoluează dinastia Bârcă, cu orchestra de muzică populară “Doina
Prutului”, condusă de Veaceslav Bârcă.

Imprimare