Duminică, 22 iunie 2025, în satul Cociulia — localitatea de baștină a regretatului artist — a avut loc prima ediție a Festivalului-Concurs al Trompetiștilor „Ecoul Trompetei Nemuritoare” dedicat memoriei marelui trompetist al neamului, Valeriu Hanganu.

        Evenimentul a debutat cu parada portului popular, pornind de la casa părintească a trompetistului Valeriu Hanganu și continuând până la Zona de odihnă și agrement  „La Izvor la Ștefan Vodă”, locul de desfășurare a festivalului. Atmosfera a fost una de sărbătoare, localnicii, îmbrăcați în straie tradiționale, au contribuit la farmecul și autenticitatea evenimentului.

     La deschiderea festivalului a fost prezent domnul Pavel CULICOVSCHI, președintele raionului, care a adresat un mesaj de salut inițiatorilor, participanților și tuturor celor prezenți, subliniind importanța păstrării și promovării patrimoniului muzical autohton.

     Competiția a reunit 9 concurenți din diferite raioane ale Republicii Moldova, dar și un participant din România, județul Iași. Fiecare concurent a interpretat două piese, una dintre acestea fiind obligatoriu din repertoriul maestrului Valeriu Hanganu. Evoluțiile au fost evaluate de un juriu format din cinci specialiști și experți în domeniul artei muzicale, în special al trompetei:

     Dumitru Hanganu – președintele juriului, artist instrumentist al Orchestrei Naționale de muzică populară ,,Lăutarii”, lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice la clasa trompetă. În prezent doctorand la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

    Sergiu Toderici – membru al juriului șef Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Cantemir.

     Tutunatu Ghenadie – membru al juriului specialist principal fanfare Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, muzicolog, Maestru în Artă.

    Bunea Marin – membru al juriului specialist principal orchestre populare Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, muzicolog, Maestru în Artă.

        Chirinciuc Gheorghe – membru al juriului artist instrumentist în orchestra municipal de muzică populară condusă de frații Advahov din Chișinău. Profesor de trompetă, Catedra de instrumente aerofone și de percuție a Centrului de Excelență în Educația Artistică ,,Ștefan Neaga” municipiul Chișinau.

În urma jurizării, premiile au fost acordate astfel:

  • Premiul Mare – Colesnic Alexandrin, rl Orhei, s. Vatici
  • Premiul I – Pușcaș Nicita, or. Chișinău
  • Premiul II – Balan Mihail, rl. Cantemir, s. Cociulia
  • Premiul III– Florea Ianis Ionuț, jud. Iași, com. Hulboca, România
  • Premiul III– Coguteac Arun, rl.Nisporeni, s. Șoltănești

Mențiuni:

  • Ababii Veaceslav – rl. Cahul, s. Roșu
  • Țugui Dmitrii – rl. Hîncești, s. Sarata Galbenă
  • Danadji Grigori – rl. Ciadîr- Lunga, s.Cazaclia
  • Nacu Ion – or. Leova

      Pe lângă concursul propriu-zis, publicul numeros s-a bucurat de un program artistic variat, susținut de colectivele folclorice locale, ansambluri de copii și ansamblul de dansuri populare „Mocăncuța”. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu tradiționala „Hora Satului”, la care s-au prins atât localnicii, cât și oaspeții festivalului.

      Mulțumiri deosebite aducem Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Consiliului Raional Cantemir, Secției Cultură Turism Tineret și Sport Cantemir precum pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea acestui eveniment și primăriei satului Cociulia.

      Mulțumim tuturor participanților, organizatorilor și spectatorilor pentru această zi deosebită. Felicităm concurenții și le dorim mult succes în continuare, pentru ca sunetul trompetei nemuritoare să răsune mereu în inimile noastre!

Text și imagini: Larisa Ștefăniță, specialist principal SCTTS

 

Imprimare