Direcția Generală Învățământ Cantemir susține inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a participa la Marea Dictare Națională, a treia ediție.

34

    Stimați cetățeni ai raionului Cantemir,

     Direcția Generală Învățământ Cantemir susține inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a participa la Marea Dictare Națională, a treia ediție.
Pentru a promova și omagia Limba Română, pentru a testa cunoștințele de scriere după dictare a unui text și pur și simplu pentru a face ziua mai frumoasă, informăm că fiecare instituție de învățământ din localitățile dumneavoastră organizează simularea Marii Dictări Naționale, pe 31 august 2025, începând cu ora 9:00.
     Textul dictării va fi transmis în regim live (direct). Participanții primesc foi-tip pentru scrierea textului. Doritorii pot solicita verificarea dictării de către profesorul de limba și literatura română, astfel ca rezultatele să fie confidențiale.
       ATENȚIE! Lucrările nu vor participa în clasamentul general pe țară, deoarece scrierea acestora nu se desfășoară în aceleași condiții de securitate și corectitudine.
       Încurajăm toți elevii, părinții acestora, profesorii, angajații organizațiilor din localități, administrațiile publice locale și oricare cetățean care iubesc limba română să se înscrie direct la gimnaziul sau liceul din localitate și să participe la dictare.

Imprimare