La data de 25.09.2026, Instituția Publică ,,Școala Sportivă Raională Cantemir” a organizat prima ediție a Zilei Antrenorului.

     Scopul evenimentului a fost de a marca activitatea profesională a antrenorilor, care prin disciplină sportivă dezvoltă caractere, abilități tactice, competitive, perseverență, tenacitate, încredere și respect discipolilor.
     Evenimentul a fost dedicat antrenorilor, care prin muncă, pasiune, răbdare și devotament, contribuie zi de zi la dezvoltarea și formarea tinerilor sportivi.
     Oficialitățile invitate și participante: dl Pavel CULICOVSCHI – Președintele raionului Cantemir, dl Maxim POPÎRNICHE – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dna Tatiana CECHIR – șefa Direcției Generale Învățământ Cantemir, dl Roman CIUBACIUC – Primar al orașului Cantemir, dna Ludmila ȚURCANU – secretara a Consiliului Raional Cantemir, antrenori ai școlilor sportive – Instituțiile Publice Leova și Cahul au făcut mai special evenimentul, adresându-le felicitări sărbătoriților.
     Președintele raionului a adresat un mesaj de felicitare antrenorilor, urându-le: sănătate, putere de muncă, inspirație și succese alături de sportivii pe care îi pregătesc. A apreciat dedicarea și profesionalismul lor, rezultatele obținute de discipoli la competițiile raionale, naționale. A menționat că, sportul este o prioritate pentru dezvoltarea tinerelor și facilitarea modului sănătos de viață. A relatat că, în spatele rezultatelor sportive se află o muncă colosală, emoții, sacrificii, oboseală, precum și susținerea morală pentru formarea spiritului de echipă.
     Cei mai activi antrenori au fost menționați cu diplome, premii/flori/cadouri de apreciere. Programul a inclus și momente artistice/demonstrații sportive, care au fost prezentate de elevii școlii.
     La încheiere participanții au avut parte de un meci amical la volei, care a distins atmosfera și a creat buna dispoziție, iar sportivii au mulțumit antrenorii pentru răbdarea, sprijinul și încrederea oferite pe parcursul pregătirii lor.
Imprimare