Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în anul 1993, ziua de 15 Mai – Ziua Internațională a Familei, care vine să accentueze și să promoveze toleranța, respectul, empatia, dragostea, responsabilitatea, egalitatea, dar și importanța uniunii dintre soț, soție, copii, părinți.

Astfel, Consiliul raional Cantemir, în colaborare cu Secția Cultură și Turism, a organizat un eveniment dublu dedicat Familei, dar și Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul culturii, luni, 15 mai, în scuarul Casei Raionale de Cultură ”Nicolae Sulac” Scena de Vară, unde au evoluat orchestra de muzică populară ”Doina Prutului, conducător și dirijor Veaceslav Bîrcă; ansamblul folcloric ”Mierla Prutului”, conducător artistic Irina Bîrcă și ansamblul de dansuri populare ”Mocăncuța” s. Cociulia, conducător Viorel Crăciun.

La deschiderea evenimentului a fost prezentă și conducerea raionului: domnul Anatoli Ichim, președinte al raionului, domnul Emil Pupăzan și domnul Iurie Mihaescu, vicepreședinți ai raionului.

Cu diplome de onoare au fost încununate familiile exemplu din raion, care au în palmares o experiență bogată în dezvoltarea și promovarea raionului și activează în domeniile cultură, învățământ, sănătate, asistență socială. Totodată, a fost premiată și Secția Cultură și Turism pentru păstrarea și promovarea culturii naționale, dar și pentru valorificarea patrimoniului cultural al raionului Cantemir.

În acest context, pentru curajul prin care au întemeiat o familie, pentru grija și educația oferită copiilor, pentru armonie, dragoste necondiționată, respect reciproc și exemplu de urmat întregii societăți, s-a oferit diplomă de onoare, familei exemplu:

Bîrcă Veaceslav și Irina – 29 de ani de activitate în domeniul culturii;

Nechit Fiodor și Aurelia – 44 de ani de activitate în domeniul culturii;

Porumbescu Gheorghe și Ana – 43 de ani de activitate în domeniul culturii;

Bahov Ivan și Maria – 25 de ani de activitate în domeniul învățământ;

Tornea Valeriu și Aliona – 28 de ani de activitate în domeniul învățământ;

Balan Gheorghe și Maria – 38 de ani de activitate în domeniul sănătate publică;

Darii Ion și  Dediu Natalia – 8 ani de activitate în domeniul asistenței sociale.

Festivitatea s-a încheiat cu Hora de sărbătoare.

Text: Dorina Hariton / Imagini: Ion Domenco

 

Imprimare