AIPA a dat startul Campaniei de recepționare a cererilor de subvenționare pentru anul 2020
Luni 3 februarie curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) împreună cu Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului au susținut o conferință de presă cu tematica: ”Mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2020 și principiile de subvenționare”.
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dl Ion Perju, atrecut în revistărezultatele gestionării Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2019. Totodată, dl Perju a menționat că, ,,pentru anul 2020 valoarea FNDAMR constituie 1 miliard de lei. Din aceste surse, vor fi achitate angajamentele asumate față de producătorii agricoli ce au depus cereri de solicitare a subvențiilor în anul 2019, contribuția statului pentru Fondul Viei și Vinului dar și pentru implementarea proiectelor investiționale prin subvenții în avans’’.
În acest context, în anul 2019 AIPA a recepționat 7505 cereri de subvenționare în valoare de pese 1182 mil. lei. Din totalul de 4476 de producători agricoli unici 180 sunt debutanți de subvenții ceea ce constituie 4% din totalul solicitanților de subvenții. Valoarea investițiilor efectuate de producătorii agricoli în 2019 constituie cca 4 miliarde lei, generând peste 2500locuri noi de muncă.
Cea mai mare pondere a solicitărilor de subvenții din anul 2019, sunt direcționate către: dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare fiind solicitate subvenții în sumă de 399,3 mil. lei;subvenționarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till fiind solicitate subvenții în sumă de 245,8 mil. lei; subvenționarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till fiind solicitate subvenții în sumă de 245,8 mil. lei.
Totodată, în contextul implementării Regulamentului ce prevede acordarea subvențiilor în avans pentru proiectele start-up, în anul 2019, MADRM a lansat 3 apeluri de depunere a cererilor. În urma acestor apeluri AIPA a recepționat 63 de cereri de solicitare a subvențiilor în avans. Astfel, din totalul dosarelor depuse în anul 2019, 37 proiecte start-up vor administrate de femei-fermieri și 26 afaceri urmează a fi gestionate de tineri fermieri.
Dl Vadim Curmei, directorul AIPA, a subliniat că, începând de astăzi, ”AIPA a demarat Campania de depunere a cererilor pentru solicitarea subvențiilor post-investiționale din FNDAMR, campanie ce va dura până la 31 octombrie curent’’.
Totodată, Vadim Curmei a precizat că ,,în acest an, în premieră, producătorii agricoli vor putea depune dosarul de subvenționare electronic pentru următoarele submăsuri: Stimularea investițiilor pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol convențional/ Non-Till și Mini-Till; Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale și instituțiile financiare nebancare; Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură. Pe parcurs, acest modul va fi extins ca să poată fi aplicat și pentru celelalte submăsuri de sprijin’’.
REAMINTIM: Pentru anul 2020, conform Legii bugetului de stat mărimea Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1 miliard de lei. Astfel, mărimea sprijinului financiar acordat unui producător agricol în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin nu va depăși suma de 5,0 mil. lei per beneficiar, iar pentru grupurile de producători valoarea sprijinului financiar se majorează cu 50% din valoarea subvenție autorizate.



