oplus_32

   Specialiștii direcției agricultură, economie și relații funciare a efectuat recent o vizită de lucru  la 27 septembrie 2024,  în comuna Gotești pentru a evalua impactul negativ al temperaturilor ridicate asupra culturilor de grupa a doua.

    În urma evaluărilor, s-a constatat că,  starea culturilor de porumb și floarea-soarelui este una critică. Gradul de afectare a recoltelor este estimat între 90% și 100%. Totodată, conform constatărilor cercetătorilor, variațiile în dezvoltarea și fructificarea culturilor din acest an se datorează unei serii de factori, inclusiv soiurile utilizate, tehnologiile de cultivare aplicate, perioada de însămânțare, respectarea asolamentului și a premergătorilor, precum și temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă.

     Un aspect important subliniat în cadrul vizitei a fost necesitatea cultivării hibrizilor de porumb autohtoni, cu toleranță la secetă, adaptați la condițiile climaterice locale. Acești hibrizi, cu o perioadă de vegetație mai scurtă și cu un consum specific de apă mai mic, prezintă modificări morfo-fiziologice adecvate pentru a face față condițiilor de mediu variabile.

    „Obținerea unor producții stabile este esențială pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii noastre. Acest proces complex este influențat de particularitățile biologice ale hibrizilor și soiurilor, tehnologia de cultivare și condițiile de mediu. Starea culturilor variază considerabil de la caz la caz, chiar și la același agricultor, în funcție de tehnologiile aplicate și soiurile cultivate” au declarat direcției agricultură, economie și relații funciare.

Text: Larisa VÎLCU, șefă a DAERF

Imprimare