La 3 iunie curent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(IGSU) al MAI a inaugurat o nouă remiză de salvatori și pompieri în centrul raional Cantemir, cu sprijinul financiar al Comandamentului European al forțelor armate al SUA, Guvernului Republicii Moldova și al autorităților locale.

 Construcția, modernizare și amenajarea remizei, care a demarat în anul 2018, a fost posibilă grație eforturilor comune ale IGSU, Ambasadei SUA în R.Moldova și ale Consiliului raional. Proiectul respectiv a fost realizat cu sprijinul SUA, fiind estimat la suma de cca 350 mii de dolari. Astfel, a declarat la festivitatea de inaugurare a remizei maior Patrick Mohan, șef birou afaceri bilaterale în Ambasada SUA, cooperarea dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii a contribuit la edificarea unității din Cantemir pentru a asigura securitatea în situații de risc a cca 60 de mii de cetățeni din cele 51 localități cantemirene. Grație acestui program, a subliniat șeful IGSU, general-maior Mihail Harabagiu, angajații SSE din Cantemir vor activa în condiții adaptate la standarde europene. Stația dispune de birouri administrative, boxe de păstrare a utilajului și tehnicii de intervenție, de un teren pentru aterizarea elicopterelor SMURD.

  “Este greu să-mi imaginez că de acum înainte voi activa în condiții calitativ noi, ce se deosebesc radical de cei 11 ani, în care mi-am exercitat obligațiunile de serviciu”, ne-a declarat Anatolie Nastas, ofițer superior al Serviciului prevenție al SSE Cantemir. De menționat: cu această ocazie, șeful IGSU i-a înmânat șefului SSE Cantemir, maior Roman Cipeleaga, cheile unei autospeciale de intervenție de model Dennis, ce va fi utilizată în misiunile de salvare și la incendii.Șeful IGSU a informat asistența-oficiali ai Ambasadei SUA, ai IGSU și unității SMURD din Iași, România, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale că unități similare au fost deschise cu suportul SUA în raioanele Căușeni, Soroca, Basarabeasca, Bălți, Edineț, Cahul, Cimișlia, Taraclia și Hâncești, care urmează a fi însoțite de piste de aterizare, decolare pentru elicopter. Următoarea unitate de pompieri și salvatori o vom inaugura către Ziua Independenței la Ungheni;până la sfârșitul anului urmează să mai dăm în exploatare și unitatea de pompieri și salvatori de la Anenii Noi, a precizat Mihail Harabagiu.  
 Noul sediu dispune de puncte sanitare, săli de odihnă, de sport, bucătărie și alte spații moderne. „E confortabil, avem mai mult loc pentru autospeciale, în sediul vechi, din păcate, lipseau condițiile bune pentru muncă, odihnă și sport”, a spus Ion Basarab, pompier. „Acolo ne venea mult mai greu să intervenim; aici e cu totul altceva:avem condiții bune pentru pompieri, pentru autospecialele de intervenție”, a adăugat Anatolie Carafizi, șeful Unității Salvatori și Pompieri Cantemir.
 Costul proiectului, a precizat Anatoli Ichim, președintele raionului Cantemir, a fost de peste 6 mln de lei, din care Guvernul a contribuit cu 1 mln lei şi Consiliul rational – cu 500 mii de lei, restul fiind oferit cu generozitate de Statele Unite ale Americii, fapt pentru care ne exprimăm toată recunoștința. „Facem acest lucru pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru că ştim că împreună suntem mai puternici și vrem să investim în siguranța Republicii Moldova, a cetățenilor. Atunci când au loc catastrofe naturale, e mai ușor să ai capacitățile pe loc decât să mergi undeva în exterior pentru a le obține”, a declarat maiorul Patrick Mohan. 

 În final, șeful IGSU, general-maior, Mihail Harabagiu a înmânat semne de gratitudine participanților activi ai edificării Remizei, precum și cadouri copiilor salvatorilor și pompierilor, după care a prezentat oficialilor edificiul nouinaugurat.

Imprimare