Patru instituții educaționale – Liceul „D. Cantemir”, Gimnaziul „M. Eminescu”, grădinițele nr. 1 și nr. 2 – din orașul Cantemir au beneficiat de investiții pentru a asigura eficiența energetică grație unui proiect cu finanțare europeană.  

 În cadrul proiectului au fost realizate lucrări de reabilitarea termică a celor 4 instituții, folosind un set de măsuri de eficiență energetică – izolarea termică a clădirilor, instalarea punctelor individuale de încălzire, înlocuirea sistemului de iluminare cu LED intern, instalarea unei centrale termice cu biomasă, instalarea sistemelor fotovoltaice, colectoare solare etc. Lucrările au fost finanțate de Uniunea Europeană, în cadrul proiectului „Reabilitarea Termică a Clădirilor Educaționale din Cantemir – CanTREB” şi contribuție din sursele autorităților locale – Consiliile orășenesc și raional Cantemir.

 Costul total al proiectului este de 951.712 euro, dintre care 674.240 euro – grant oferit de Uniunea Europeană, iar 277.473 euro a constituit contribuția națională și locală prin intermediul Agenției pentru Eficiență Energetică, Consiliului Raional Cantemir, Facilității Globale de Mediu. Aceste investiții contribuie la reducerea emisiilor de CO2, cu 699 tone/an, ceea ce reprezintă cu 84% mai puțin CO2 la nivelul instituțiilor educaționale. Orașul Cantemir, cu circa 4000 de locuitori, a aderat în 2013 la inițiativa UE Convenția Primarilor Privind Clima și Energia și a elaborat un Plan de Acțiuni privind Energia Durabilă. „Beneficiul nostru ajunge la 90 mii euro pe an, deja producem energi electrică, avem plusuri la bugetele instituțiilor. Deja am trecut o iarnă cu o parte de instituții. Căldura se păstrează, este un beneficiu pentru copiii din or. Cantemir” ne-a declarat Roman Ciubaciuc, primarul urbei.

 De menșionat că în instituțiile menționate au avut loc lucrări de modernizare și automatizare a sistemelor de încălzire prin instalarea unor noi Puncte Termice Individuale (PTI) – un complex de pompe, schimbătoare de căldură, senzori care sunt instalați în subsolul unei clădiri și care funcționează automat. Principiul de funcționare constă în faptul că reglează parametrii agentului termic (temperatura), în funcție de temperatura aerului exterior și asigură prepararea apei calde. În plus, e echipat cu un contor separat de energie termică și contor de apă, ceea ce face posibilă urmărirea și monitorizarea costurilor încălzirii clădirii.   Ecaterina Enciu, directorul gimnaziului “M.Eminescu” din Cantemir, a declarat că „situația s-a schimbat în bine, acum avem săli de clasă mult mai călduroase, clădirea are un aspect estetic şi îngrijit. Avem deja economii la buget care se datorează producerii energiei verde şi a celei de la biomasă.”

 Gimnaziul și o grădiniță din oraș sunt conectate la o centrală termică nouă, construită în cadrul proiectului, care funcționează pe biomasă, resturi vegetale colectate de pe teritoriul orașului Cantemir, și ulterior prelucrate cu un utilaj special ce le mărunțește, achiziționat tot în cadrul unui proiect european.    „Centrala dată este unicată pentru că este prima centrală din Moldova care lucrează pe resturi vegetale. Cu ceva timp în urmă, acestea erau arse, distruse. Acum – le strângem, le prelucrăm, ele fiind un bun și ieftin combustibil. Proiectul dat este unul destul de eficient din punct de vedere economic. Cazangeria pe biomasă va acoperi complet necesitatea acestor 2 clădiri. Planificăm să mărim capacitățile prin conectarea noilor consumatori, locatari” ne-a declarat Piotr Comarov, expert tehnic al proiectului. 

 Viticultorii din regiune au acceptat să furnizeze resturile vegetale, iar cu ajutorul unui tocător, biomasa colectată este mărunțită și, în sezonul rece, folosită pentru încălzirea sălilor de clasă. În acest mod, se diversifică nu doar sursa de energie – biocombustibil, dar și se asigură protecția mediului, prin evitarea practicilor ilegale de ardere în aer liber a masei vegetale. Exemplul inovativ de la Cantemir se înscrie în prioritățile promovate la nivel european prin Săptămâna Europeană a Energiei Durabile (EUSEW), care în acest an se desfășoară cu genericul „Îndreptându-ne către 2030: remodelarea sistemului energetic european”. „Finalizarea cu succes al acestui proiect este încă un exemplu minunat a suportului eficient și concret pe care îl acorda Uniunea Europeană cetățenilor Republicii Moldova. Cu asistența  acordată de Uniunea Europeană în 4 clădiri educaționale din orașul Cantemir au fost dezvoltare măsuri de eficientă energetica, integrare inteligentă în baza energie regenerabile. Managerii instituțiilor educaționale care au fost reabilitate ne-au declarat că deja înregistrează economii energetice de până la 60% din consumul anual, astfel, energia regenerabilă oferă mai mult de 600 MW energie pe an, contribuind, astfel, la reducerea emisiei de CO2 de 600 tone pe an” a declarat Gintautas Baranauskas, Șef adjunct pentru cooperare, Delegația UE în R.Moldova. Cu sprijinul Uniunii Europene, peste 500 de elevi ai Gimnaziul „M.Eminescu” din Cantemir se bucură de confortul oferit de interiorul unei clădiri (cu consum de energie aproape de zero). În total, proiectul are peste o mie de beneficiari, dintre care 303 copii au condiții de temperatură și umiditate mai confortabile în grădinițe, 643 de elevi au condiții de interior mai confortabile în școli, iar 151 de membri ai personalului școlilor și grădinițelor activează în condiții decente. 

 Proiectul CanTREB este realizat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția primarilor – Proiecte Demonstraționale”. La evenimentul de finalizare a proiectului:rezultate și inovații aplicate, desfășurat în data de 8 noiembrie 2021 au fost prezenți oficiali ai Delegației Uniunii Europene în R.Moldova, ai Agenției pentru Eficiență Energetică, manageri program UE Convenția primarilor-Proiecte demonstrative, PNUD, GIZ, președintele raionului, Anatoli Ichim, reprezentanți ai administrației publice locale, Direcției raionale învățământ, mass-media, pedagogi, locuitori ai orașului Cantemir.

 

Imprimare