Raionul Cantemir este unul din cele 10 raioane beneficiare de un microbuz școlar modern, echipat și adaptat inclusiv pentru elevii cu dizabilități.
Unitățile de transport au fost achiziționate de către Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul Uniunii Europene și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu UNICEF.
Transmiterea microbuzelor are loc în cadrul programului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF, cu sprijinul Uniunii Europene. Programul sprijină transformarea digitală a școlilor, îmbunătățirea infrastructurii educaționale și creșterea accesului la educație pentru toți copiii, în special cei din comunități vulnerabile.
La eveniment au participat: Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării.
Máté Csicsai, Însărcinat cu afaceri al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Daniela Gasparikova, Reprezentantă Rezidentă PNUD în Republica Moldova.

















