Astăzi, în ajun de Crăciun pe stil nou, sediul Consiliului raional Cantemir a fost cuprins de atmosfera caldă și plină de emoție a sărbătorilor de iarnă, fiind vizitat de numeroase cete de urători și colindători din întreg raionul. Copii și tineri, îndrumați de educatori și profesori au adus tradiția, bucuria și spiritul sărbătorilor în instituția publică.

     La Consiliul raional au evoluat copii de la grădinițe din raion, elevi ai Școlii Ruse, precum și elevi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”, oameni frumoși din satul Coștangalia. De asemenea, au fost prezenți copii din mai multe localități ale raionului, care au impresionat prin colinde, urături, dansuri tradiționale și momente artistice autentice.

    Prin cântecele și urările lor, colindătorii au transmis mesaje de pace, sănătate, prosperitate și speranță pentru anul care urmează, păstrând vii tradițiile strămoșești și valorile culturale ale neamului nostru.

     Președintele raionului, domnul Pavel Culicovschi, a adresat sincere urări de bine tuturor copiilor și cadrelor didactice, felicitându-i cu prilejul sărbătorilor de iarnă. În semn de apreciere și recunoștință pentru efortul depus și pentru bucuria adusă, președintele a oferit copiilor daruri, răsplătindu-i pentru talentul și dăruirea lor.

      Conducerea Consiliului raional Cantemir își exprimă gratitudinea față de toate instituțiile de învățământ, cadrele didactice și colectivele artistice care au făcut acest ajun deosebit, au adus zâmbete, emoții pozitive și spirit de sărbătoare în sufletele tuturor celor prezenți.

     Consiliul raional Cantemir urează tuturor locuitorilor raionului sărbători fericite, pline de lumină, sănătate și împliniri alături de cei dragi. Crăciun fericit și un An Nou luminat!

Imprimare