La data de 25 iulie 2024, dl Vladimir Berlinschi, șef serviciu relații funciare, direcția agricultură, economie și relații funciare,  a participat  la prima conferință organizată de Î.S.Î.S. ,,Silva-Sud” Cahul, unde s-a discutat subiectul reâmpăduririi /reabilitării pădurilor.

    Dl Boghian Gheorghe, directorul întreprinderii a prezentat informația privind situația fondului forestier și măsurile necesare de întreprins pentru îmbunătățirea acestuia, pentru a asigura păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare funcțiilor ecologice, economice și sociale pe care acestea le îndeplinesc.

     Informațiile prezentate  relevă că,  suprafața totală a întreprinderii constituie 25758,16 ha, conform bilanțului funciar a evidenței de stat a terenurilor fondului forestier la situația de 01.01.2024, din care 9125,7 ha sunt pe teritoriul raionului Cantemir, distribuite în două ocoale silvice: Cociulia – 4973 ha și Baimaclia – 4152,7 ha.  

    În același timp, conform bilanțurilor funciare, se atestă o diferență a suprafețelor prezentate de primăriile raionului Cantemir. Suprafața totală a fondului forestier proprietate a statului, aflată în gestiunea Î.S.Î.S. ,,Silva-Sud” Cahul, constituie 9073,14 ha sau cu 52,56 ha mai puțin decât cea prezentată de 12 primării ale raionul Cantemir.

    Pentru identificarea erorilor s-a decis convocarea acestor primării împreună cu specialiștii întreprinderii, a serviciului funciar raional într-o ședință pentru  efectuarea  investigațiilor și modificărilor necesare. În partea a doua a conferinței, care se va convoca ulterior, se va coordona operarea modificărilor fondului forestier existent.

Imprimare