În conformitate cu planul anual de activitate, Direcția Generală Învățământ Cantemir în colaborare cu Centrul de Creație a Copiilor Cantemir a organizat și desfășurat, la 16 aprilie curent, în incinta Casei raionale de cultură “Nicolae Sulac”, cea de-a X-a ediție a Concursului Raional de muzică ușoară și coregrafie modernă ,,Stea – Logostea”.
Obiectivele Concursului au fost: promovarea și identificarea tinerelor talente; afirmarea și lansarea abilităților vocale și coregrafice în rândul elevilor;educarea dragostei și interesului pentru muzică, dans, artă; promovarea genului de dans pentru copii în instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.
Participanții la Concurs au fost salutați de către președintele raionului Cantemir, Anatolie Ichim, care i-a îndemnat și încurajat să-și demonstreze la maxim harul și talentul, urându-le sănătate, mult succes și noi performanțe artistice. În cuvântul său de deschidere a evenimentului, Tatiana Cechir, șefa Direcției Generale Învățământ, a menționat că în orice instituție educațională avem copii dotați, care necesită promovare, or, fiece copil este un talent și orice steluță poate deveni vedetă.
La concurs au participat discipolii Centrului de Creație a Copiilor (director-Maria Șagan), din filialele Cantemir, Ciobalaccia, Hănăseni, Tartaul, precum și elevi din 14 instituții de învățământ primar, gimnazial și liceal. Prestația artistică a participanților a fost apreciată cu diplome de gradul I, II, III, mențiuni, premii bănești și trofee. La decizia juriului s-a acordat și premiul „Simpatia juriului”.
În imagini: Participanții sunt salutați de către președintele raionului, A.Ichim; juriul Concursului; secvențe de la eveniment.












