Concursul raional ”Stea-Logostea”

55

La 2 aprilie curent, Direcția Generală Învățământ Cantemir în colaborare cu Centrul de Creație al Copiilor Cantemir, a organizat și desfășurat cea de-a XI-a ediție a Concursului raional de muzică ușoară și coregrafie modernă ”Stea – Logostea”.

La deschiderea evenimentului au participat: dl Anatoli Ichim – președinte al raionului, dl Iurie Mihaescu – vice-președinte al raionului, dl Roman Ciubaciuc – primarul orașului Cantemir, dna Tatiana Cechir – șef Direcția Generală Învățământ și dna Maria Șagan – director Centrul de Creație al Copiilor Cantemir.

În discursul său, domnul Anatoli Ichim a menționat că acest concurs promovează cei mai buni participanți, dar și descoperă noi – talente ale raionului Cantemir, dorindu-le succese mari tuturor.

În cadrul evenimentului au participat elevi din 17 instituții de învățământ, copii din cadrul Centrului de Creație Cantemir, dar și copiii Căminului Cultural din Ciobalaccia.

În total au fost prezentate 58 de numere artistice – piese muzicale și dansuri moderne – repartizate pe categorii de vârstă:

I categorie – clasele I-IV-a;

II categorie – clasele a V-VII-a;

III categorie – clasele a VIII-XII-a.

Obiectivele concursului au fost promovarea și identificarea tinerelor talente; afirmarea și lansarea abilităților vocale și coreografice în rândul elevilor; educarea dragostei și interesului pentru muzică, dans, pentru arta frumosului; promovarea genului de dans pentru copii în instituțiile de învățământ extrașcolar, gimnazial.

Doamna Maria Șagan – director CCC, a accentuat faptul că în acest an, copii au fost mult mai pregătiți, comparativ cu edițiile precedente, dar mai ales la categoria muzică.

Într-un final celor mai buni participanți li s-a acordat premii bănești.

Subliniem faptul că Concursul raional de muzică ușoară și coregrafie modernă ”Stea – Logostea” a fost organizat la cea de-a XI-a ediție.

Felicitări tuturor participanților!

Text: Dorina Hariton, specialist principal serviciul administrație publică

Imagini: DGÎ

Imprimare