Direcția Generală Învățământ Cantemir informează că parcul de autobuze școlare este pregătit pentru asigurarea transportului elevilor în anul de studii 2026–2027, cu respectarea cerințelor de siguranță, igienă și securitate.
În total, 22 de autobuze școlare vor asigura transportul elevilor din instituțiile de învățământ din raion. Dintre acestea, 5 autobuze sunt proprietatea statului, iar 17 autobuze se află în proprietatea Direcției Generale Învățământ Cantemir.
În vederea desfășurării transportului școlar în condiții corespunzătoare, toate autobuzele au fost supuse unui proces complex de verificare și pregătire pentru noul an de studii. Acesta a inclus:
- efectuarea reviziei tehnice;
- asigurarea obligatorie a autobuzelor;
- dotarea cu echipamente și materiale necesare pentru intervenții și reparații;
- asigurarea cu materiale de igienizare și produse sanitare necesare pentru menținerea curățeniei;
- instruirea conducătorilor auto în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM);
- efectuarea controlului medical obligatoriu de către toți conducătorii auto, aceștia fiind deținători ai certificatului medical Forma 083/e.
Pregătirea minuțioasă a autobuzelor și a conducătorilor auto reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Învățământ Cantemir, siguranța elevilor fiind un obiectiv esențial în organizarea transportului școlar.
Direcția Generală Învățământ Cantemir va continua să acorde o atenție deosebită organizării și monitorizării transportului școlar, astfel încât fiecare călătorie să fie una sigură pentru elevi.
Sursa: Direcția Generală Învățământ Cantemir












