Română
Raionul Cantemir
Pașaportul raionului Cantemir
Drapelul raionului
Stema raionului
Preşedintele raionului Cantemir
Dispozițiile președintelui
Vicepreşedinţii raionului
Atrubuțiile secretarului consiliului raional Cantemir
Aparatul Preşedintelui
Serviciul Administraţie Publică
Serviciul juridic
Serviciul administrativ – financiar
Serviciul Arhivă
Primarii UAT
Tradiții locale
Jocul din batrini lasat
Datinile si traditiile sarbatorilor de iarna
Festival, sarbatori de iarna
Festivalul etniilor
Obiceiuri de iarna
Ghid turistic
Meşteri populari
Cetățeni de onoare
Consiliul Raional
Regulamentul privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Raional Cantemir
Lista consilierilor raionali la situația 15 decembrie 2025
Comisii de specialitate
Componența nominală a comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, decembrie 2025
Şedinţele consiliului
Deciziile consiliului raional
Arhiva decizii consiliul raional
Direcții și instituții
Direcţia Finanţe
Direcția Agricultură, Economie, Dezvoltare Regională și Atragerea Investițiilor
Direcția Generală Învățământ
Centrul de Creație al Copiilor
Secția Cultura, Turism Tineret și Sport
Instituții de cultură
Școala de Arte ”Valeriu Hanganu”
Școala Sportivă Cantemir
Biblioteca Publică Raională
Muzee raionale
Casa Raională de Cultură
Instituții/ întreprinderi subordonate
ÎM ,,Biroul de produceri și proiectări pe lângă CR Cantemir”
IMSP Centrul de Sanatate Cantemir
IMSP Centrul de Sanatate Baimaclia
IMSP Centrul de Sănătate Ciobalaccia
IMSP Centrul de Sănătate Cociulia
IMSP Centrul de Sănătate Gotesti
Transparența
Consultări publice
Norme de participare la procesul decizional
Programul proiectelor de decizii
Persoana responsabilă
Lista părților interesate
Anunț inițiere consultări publice
Anunț organizare consultări publice
Proiecte decizii
Proiecte de dispoziții
Rezultatele consultărilor publice
Raport anual privind transparenţa în procesul decizional
Acte normative
Deciziile consiliului raional
Dispozițiile președintelui
Hotărâri ale comisiilor APL
Anunţuri
Anunţuri
Locuri vacante
Concursuri/Rezultate
Instruiri
Şedinţele consiliului
Achiziții publice
Anunțuri de achiziții
Plan achiziții
Decizii de atribuire
Dări de seamă / Rapoarte
Monitorizarea contractelor
Licitații publice
Anunț de licitație publică
Rezultatul licitației publice
Audit intern
Acte constitutive
Plan anual/strategie
Misiuni/Rapoarte
Integritate instituțională
Plan anticoruptie
Rapoarte
Declarație de răspundere managerială
Linia fierbinte
Informații relevante integritate
Proiecte investiționale
Durabilitatea proiectelor
Hotărâri ale comisiilor raionale
Planificare
Strategii
Buget
Plan acțiuni la nivel raional
Instruiri
Graficul activităților de nivel raional
Programul de dezvoltare a raionului
Servicii acordate
Sociale
Urbanism si arhitectura
Taxe pentru servicii
Presa
Noutăţi
Anunţuri
Galerie foto
Informații
Rapoarte
Regulamente
Comisii raionale
Instituite de Consiliul raional
Instituite de președintele raionului
Agenția de Dezvoltare Regională Sud
COVID-19
Apeluri de proiecte investiționale
Contacte
Contacte
Scrieți-ne
Depune o petiție
Audiența cetățenilor
Căutați
Română
Harta site
Consiliul Raional Cantemir
Raionul Cantemir
Pașaportul raionului Cantemir
Drapelul raionului
Stema raionului
Preşedintele raionului Cantemir
Dispozițiile președintelui
Vicepreşedinţii raionului
Atrubuțiile secretarului consiliului raional Cantemir
Aparatul Preşedintelui
Serviciul Administraţie Publică
Serviciul juridic
Serviciul administrativ – financiar
Serviciul Arhivă
Primarii UAT
Tradiții locale
Jocul din batrini lasat
Datinile si traditiile sarbatorilor de iarna
Festival, sarbatori de iarna
Festivalul etniilor
Obiceiuri de iarna
Ghid turistic
Meşteri populari
Cetățeni de onoare
Consiliul Raional
Regulamentul privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Raional Cantemir
Lista consilierilor raionali la situația 15 decembrie 2025
Comisii de specialitate
Componența nominală a comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, decembrie 2025
Şedinţele consiliului
Deciziile consiliului raional
Arhiva decizii consiliul raional
Direcții și instituții
Direcţia Finanţe
Direcția Agricultură, Economie, Dezvoltare Regională și Atragerea Investițiilor
Direcția Generală Învățământ
Centrul de Creație al Copiilor
Secția Cultura, Turism Tineret și Sport
Instituții de cultură
Școala de Arte ”Valeriu Hanganu”
Școala Sportivă Cantemir
Biblioteca Publică Raională
Muzee raionale
Casa Raională de Cultură
Instituții/ întreprinderi subordonate
ÎM ,,Biroul de produceri și proiectări pe lângă CR Cantemir”
IMSP Centrul de Sanatate Cantemir
IMSP Centrul de Sanatate Baimaclia
IMSP Centrul de Sănătate Ciobalaccia
IMSP Centrul de Sănătate Cociulia
IMSP Centrul de Sănătate Gotesti
Transparența
Consultări publice
Norme de participare la procesul decizional
Programul proiectelor de decizii
Persoana responsabilă
Lista părților interesate
Anunț inițiere consultări publice
Anunț organizare consultări publice
Proiecte decizii
Proiecte de dispoziții
Rezultatele consultărilor publice
Raport anual privind transparenţa în procesul decizional
Acte normative
Deciziile consiliului raional
Dispozițiile președintelui
Hotărâri ale comisiilor APL
Anunţuri
Anunţuri
Locuri vacante
Concursuri/Rezultate
Instruiri
Şedinţele consiliului
Achiziții publice
Anunțuri de achiziții
Plan achiziții
Decizii de atribuire
Dări de seamă / Rapoarte
Monitorizarea contractelor
Licitații publice
Anunț de licitație publică
Rezultatul licitației publice
Audit intern
Acte constitutive
Plan anual/strategie
Misiuni/Rapoarte
Integritate instituțională
Plan anticoruptie
Rapoarte
Declarație de răspundere managerială
Linia fierbinte
Informații relevante integritate
Proiecte investiționale
Durabilitatea proiectelor
Hotărâri ale comisiilor raionale
Planificare
Strategii
Buget
Plan acțiuni la nivel raional
Instruiri
Graficul activităților de nivel raional
Programul de dezvoltare a raionului
Servicii acordate
Sociale
Urbanism si arhitectura
Taxe pentru servicii
Presa
Noutăţi
Anunţuri
Galerie foto
Informații
Rapoarte
Regulamente
Comisii raionale
Instituite de Consiliul raional
Instituite de președintele raionului
Agenția de Dezvoltare Regională Sud
COVID-19
Apeluri de proiecte investiționale
Contacte
Contacte
Scrieți-ne
Depune o petiție
Audiența cetățenilor
Prima
COVID-19
Pagina 2
COVID-19
Hotarare nr 34 din 26.07.2021 a Comisiei Teritoriale Extraordinare Sanatate Publica
26.07.2021
Hotărârea nr.32 /04.06.2021 CESP Cantemir
04.06.2021
Hotărârea CTESP nr.31 din 21.05.2021
21.05.2021
Hotararea nr.30 a CESP Cantemir
07.05.2021
Hotărârea nr.29 a CESP Cantemir, din 30.04.2021
30.04.2021
HOTĂRÂRE-CTESP-nr.29 Cu privire la măsurile de control a infecţiei Covid -19 şi activitatea cultelor religioase din raionul Cantemir începând cu data de 30.04.2021
30.04.2021
Hotărârea 28 din 26.04.2021 – Cu privire la situaţia epidemiologică şi gradul de alertă la infecţia Coronavirus de tip nou COVID-19 şi activitatea cultelor...
26.04.2021
1
2
Pagina 2 din 2
Pentru deficiențe de vedere
reset WAY
cursor WAY
contrast WAY
Marire Font WAY
Alb negru WAY
Linkuri WAY