Română
Raionul Cantemir
Pașaportul raionului Cantemir
Drapelul raionului
Stema raionului
Preşedintele raionului Cantemir
Dispozițiile președintelui
Vicepreşedinţii raionului
Atrubuțiile secretarului consiliului raional Cantemir
Aparatul Preşedintelui
Serviciul Administraţie Publică
Serviciul juridic
Serviciul administrativ – financiar
Serviciul Arhivă
Primarii UAT
Tradiții locale
Jocul din batrini lasat
Datinile si traditiile sarbatorilor de iarna
Festival, sarbatori de iarna
Festivalul etniilor
Obiceiuri de iarna
Ghid turistic
Meşteri populari
Cetățeni de onoare
Consiliul Raional
Regulamentul privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Raional Cantemir
Lista consilierilor raionali la situația 10 februarie 2026
Comisii de specialitate
Componența nominală a comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, februarie 2026
Şedinţele consiliului
Deciziile consiliului raional
Arhiva decizii consiliul raional
Direcții și instituții
Direcţia Finanţe
Direcția Agricultură, Economie, Dezvoltare Regională și Atragerea Investițiilor
Direcția Generală Învățământ
Centrul de Creație al Copiilor
Școala Sportivă Cantemir
Secția Cultura, Turism Tineret și Sport
Instituții de cultură
Școala de Arte ”Valeriu Hanganu”
Biblioteca Publică Raională
Muzee raionale
Casa Raională de Cultură
Instituții/ întreprinderi subordonate
ÎM ,,Biroul de produceri și proiectări pe lângă CR Cantemir”
IMSP Centrul de Sanatate Cantemir
IMSP Centrul de Sanatate Baimaclia
IMSP Centrul de Sănătate Ciobalaccia
IMSP Centrul de Sănătate Cociulia
IMSP Centrul de Sănătate Gotesti
Transparența
Consultări publice
Norme de participare la procesul decizional
Programul proiectelor de decizii
Persoana responsabilă
Lista părților interesate
Anunț inițiere consultări publice
Anunț organizare consultări publice
Proiecte decizii
Proiecte de dispoziții
Rezultatele consultărilor publice
Raport anual privind transparenţa în procesul decizional
Acte normative
Deciziile consiliului raional
Dispozițiile președintelui
Hotărâri ale comisiilor APL
Anunţuri
Anunţuri
Locuri vacante
Concursuri/Rezultate
Instruiri
Şedinţele consiliului
Achiziții publice
Anunțuri de achiziții
Plan achiziții
Decizii de atribuire
Dări de seamă / Rapoarte
Monitorizarea contractelor
Licitații publice
Anunț de licitație publică
Rezultatul licitației publice
Audit intern
Acte constitutive
Plan anual/strategie
Misiuni/Rapoarte
Integritate instituțională
Plan anticoruptie
Rapoarte
Declarație de răspundere managerială
Linia fierbinte
Informații relevante integritate
Proiecte investiționale
Durabilitatea proiectelor
Hotărâri ale comisiilor raionale
Planificare
Strategii
Buget
Plan acțiuni la nivel raional
Instruiri
Graficul activităților de nivel raional
Programul de dezvoltare a raionului
Servicii acordate
Sociale
Urbanism si arhitectura
Taxe pentru servicii
Presa
Noutăţi
Anunţuri
Galerie foto
Informații
Rapoarte
Regulamente
Comisii raionale
Instituite de Consiliul raional
Instituite de președintele raionului
Agenția de Dezvoltare Regională Sud
COVID-19
Apeluri de proiecte investiționale
Contacte
Contacte
Scrieți-ne
Depune o petiție
Audiența cetățenilor
Căutați
Română
Harta site
Consiliul Raional Cantemir
Raionul Cantemir
Pașaportul raionului Cantemir
Drapelul raionului
Stema raionului
Preşedintele raionului Cantemir
Dispozițiile președintelui
Vicepreşedinţii raionului
Atrubuțiile secretarului consiliului raional Cantemir
Aparatul Preşedintelui
Serviciul Administraţie Publică
Serviciul juridic
Serviciul administrativ – financiar
Serviciul Arhivă
Primarii UAT
Tradiții locale
Jocul din batrini lasat
Datinile si traditiile sarbatorilor de iarna
Festival, sarbatori de iarna
Festivalul etniilor
Obiceiuri de iarna
Ghid turistic
Meşteri populari
Cetățeni de onoare
Consiliul Raional
Regulamentul privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Raional Cantemir
Lista consilierilor raionali la situația 10 februarie 2026
Comisii de specialitate
Componența nominală a comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, februarie 2026
Şedinţele consiliului
Deciziile consiliului raional
Arhiva decizii consiliul raional
Direcții și instituții
Direcţia Finanţe
Direcția Agricultură, Economie, Dezvoltare Regională și Atragerea Investițiilor
Direcția Generală Învățământ
Centrul de Creație al Copiilor
Școala Sportivă Cantemir
Secția Cultura, Turism Tineret și Sport
Instituții de cultură
Școala de Arte ”Valeriu Hanganu”
Biblioteca Publică Raională
Muzee raionale
Casa Raională de Cultură
Instituții/ întreprinderi subordonate
ÎM ,,Biroul de produceri și proiectări pe lângă CR Cantemir”
IMSP Centrul de Sanatate Cantemir
IMSP Centrul de Sanatate Baimaclia
IMSP Centrul de Sănătate Ciobalaccia
IMSP Centrul de Sănătate Cociulia
IMSP Centrul de Sănătate Gotesti
Transparența
Consultări publice
Norme de participare la procesul decizional
Programul proiectelor de decizii
Persoana responsabilă
Lista părților interesate
Anunț inițiere consultări publice
Anunț organizare consultări publice
Proiecte decizii
Proiecte de dispoziții
Rezultatele consultărilor publice
Raport anual privind transparenţa în procesul decizional
Acte normative
Deciziile consiliului raional
Dispozițiile președintelui
Hotărâri ale comisiilor APL
Anunţuri
Anunţuri
Locuri vacante
Concursuri/Rezultate
Instruiri
Şedinţele consiliului
Achiziții publice
Anunțuri de achiziții
Plan achiziții
Decizii de atribuire
Dări de seamă / Rapoarte
Monitorizarea contractelor
Licitații publice
Anunț de licitație publică
Rezultatul licitației publice
Audit intern
Acte constitutive
Plan anual/strategie
Misiuni/Rapoarte
Integritate instituțională
Plan anticoruptie
Rapoarte
Declarație de răspundere managerială
Linia fierbinte
Informații relevante integritate
Proiecte investiționale
Durabilitatea proiectelor
Hotărâri ale comisiilor raionale
Planificare
Strategii
Buget
Plan acțiuni la nivel raional
Instruiri
Graficul activităților de nivel raional
Programul de dezvoltare a raionului
Servicii acordate
Sociale
Urbanism si arhitectura
Taxe pentru servicii
Presa
Noutăţi
Anunţuri
Galerie foto
Informații
Rapoarte
Regulamente
Comisii raionale
Instituite de Consiliul raional
Instituite de președintele raionului
Agenția de Dezvoltare Regională Sud
COVID-19
Apeluri de proiecte investiționale
Contacte
Contacte
Scrieți-ne
Depune o petiție
Audiența cetățenilor
Prima
Achiziții publice
Pagina 14
Achiziții publice
Decizie modificare contract de achiziții publice
01.03.2024
Dare de seamă modificare contract achiziții publice
01.03.2024
Anunț achiziții publice
01.03.2024
Anunț de participare la achizițiile publice desfășurate de DGÎ
17.01.2024
Dare de seamă privind realizarea achizițiilor de valoare mică, anul 2024 a DGÎ
17.01.2024
Dare de seamă modificare contract de achiziții publice
22.12.2023
Decizie modificare contract
22.12.2023
Anunț modificare contract de achiziții publice acordului -cadru
22.12.2023
Dare de seamă privind achizițiile publice de valoare mică a Consiliului raional pentru semestrul...
14.11.2023
Dare de seamă a secției cultură și turism privind raportarea achizițiilor publice, anul...
10.11.2023
Darea de seamă modificare contract nr.23 din 16.06.2021
20.10.2023
Darea de seamă contract nr.12 din 27.02.2023
20.10.2023
1
...
13
14
15
...
17
Pagina 14 din 17
Pentru deficiențe de vedere
reset WAY
cursor WAY
contrast WAY
Marire Font WAY
Alb negru WAY
Linkuri WAY