La data de 15 mai 2025, la Cantemir a fost organizat un eveniment deosebit, dedicat Zilei Lucrătorului din domeniul Culturii și Zilei Familiei – două sărbători marcante care au adunat un public numeros și iubitor de frumos.

     Președintele Raionului Cantemir, Pavel CULICOVSCHI, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei  și Zilei Lucrătorului din domeniul Culturii subliniind importanța acestor piloni ai societății: cultura și familia.

    Cu prilejul Zilei Internaționale  a Familiei, au fost identificate 15 familii din raion, apreciate pentru efortul, implicarea și contribuția lor în dezvoltarea comunității.

     Dumnealor li  s-au  decernat diplome de recunoștință, în semn de înaltă apreciere a activității profesionale și sociale, iar fiecare a primit câte o diplomă, un voucher, flori și un suvenir simbolic –  păpuși tradiționale realizate manual de meșterul popular din raion, dna Valentina Cemărtan, care reflectă tradiția, portul și valorile autentice ale vieții de familie.

     Printre familiile menționate s-au regăsit:

  • familii din domeniul sănătății, unde ambii soți activează cu dedicare în medicina generală;
  • familii din domeniul educației, cadre didactice cu o vastă experiență în procesul instructiv-educativ;
  • familii din domeniul economic, care contribuie la dezvoltarea economiei locale;
  • familii din domeniul culturii, în care ambii soți sau mai mulți membri activează în instituțiile de cultură, promovând arta și tradițiile;
  • familii din domeniul public, unde ambii soți au activat sau activează de mulți ani în serviciul administrației publice locale;
  • familii care s-au reîntors de peste hotare și au inițiat o afacere acasă, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a raionului;
  • familii numeroase, cu mulți copii, modele de solidaritate și educație sănătoasă;
  • familii pentru cea mai longevivă și vie conviețuire familială – adevărate exemple de dragoste și respect reciproc;

   Totodată, au fost felicitați și specialiștii din domeniul culturii pentru munca lor remarcabilă, devotamentul și aportul valoros adus patrimoniului cultural local.

    Programul artistic al evenimentului a inclus o scenetă inspirată dintr-o nuntă tradițională, prezentată cu umor și talent de Ansamblul Folcloric „Opincuța”, acompaniată de cântece folclorice autentice. Pe scenă au evoluat și Orchestra de muzică populară „Doina Prutului”, dirijor Veaceslav Bârcă, precum și Ansamblul de Dans Popular „Mocăncuța”, care au adus în fața publicului momente artistice vibrante și pline de emoție.

     Ziua de 15 mai a devenit, astfel, o adevărată sărbătoare a sufletului – o celebrare a familiei, a tradiției și a culturii care ne definesc și ne unesc.

Imprimare