Cunoașteți cum a fost construită Uniunea Europeană?
     Dragi locuitori ai orașului Cantemir, Vă invităm la spectacolul „Aceasta este Europa”, regizat de Walter Bavo Janssens (Belgia), o creație artistică și educativă, inspirată din cartea omonimă a politologului belgian Hendrik Vos.
     Spectacolul „Aceasta este Europa”, se va desfășura la data de 08 august 2025 Cantemir, Casa Raională de Cultură ,,Nicolae Sulac” Cantemir. 
     Spectacol în limba română cu supra titrare în limba rusă.
     Spectacolul pornește de la o provocare reală: în Republica Moldova, Uniunea Europeană este adesea înconjurată de mituri și percepții eronate. Mulți nu știu cum a luat naștere, ce lupte și visuri au clădit-o și ce poate însemna această uniune pentru viitorul fiecăruia.              Spectacolul „Aceasta este Europa” își propune să dezvăluie aceste povești și să aducă Europa mai aproape de oameni, cu adevăr, reflecție și emoție.
     Rolurile sunt interpretate de: Andrei Porubin – Artist al Poporului, Victor Nofit – Artist Emerit, Alexandru Palamarciuc- instrumentist profesionist, violoncelist în Orchestra Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici”.
      Publicul este invitat finalul spectacolului să participe la un dialog cu experți în domeniul politicilor europene
Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta de peste 15 ani.
      Spectacolul a fost montat în cadrul Proiectului „EU sunt UE”, implementat de Centrul de Teatru din Moldova (CTM), cu sprijinul Fondului European pentru Democrație (EED), în parteneriat cu Ambasada Belgiei în Republica Moldova și Teatrul „Ion Creangă” din Chișinău.
Imprimare