În scopul promovării patrimoniului literal național ca parte a patrimoniului european, la data de 04 aprilie 2025, Biblioteca publică din comuna Țîganca a organizat evenimentul ,,Satul – leagăn al cuvintelor, întâlnire cu scriitoarea Nina Josu’’, în cadul Campaniei ,,Scriitorul la el acasă, la inițiativa Ministerului Culturii al RM în colaborare cu Biblioteca
Națională a RM desfășoară Programul Național Lectura Central.
    În cadrul evenimentului desfășurat, elevii, invitații, oaspeții au aflat despre viața scriitoarei, despre dragostea de literatură și de a scrie, despre cărțile de versuri scrisă de scriitoarea Nina Josu.
     Printre oaspeții prezenți la întâlnire s-au numărat: primarul localității comunei Țiganca, dl Gabriel Șișianu, specialiși principali din cadrul Secției Cultură Turism, Tineret și Sport Cantemuir, precum și elevi, studenți, profesori, bibliotecari și utilizatori ai bibliotecii.
Cu gesturi expresive și o atitudine deschisă, scriitoarea le-a povestit despre pasiunea sa pentru literatură, despre cum a început să scrie și despre puterea cuvintelor de a construi lumi noi.
     Nina Josu s-a născut la 17 februarie 1953, în satul Țîganca, pe atunci r-l Cahul, într-o familie de inteletuali, tatăl ei era director de școală (în satul vecin, Gheltosu), iar mama învățătoare. Între anii 1972-1976 își face studiile la Institutul de Literatură ,,Maxim Gorki’’ din Moscova, concomitent , 1971-1976 a activat la Muzeul Republican de Lieratură (astăzi Muzeul Național de Literatură ,,Mihail Kogîlniceanu).
     În 1990-1991, a fost redactor la revista „Glasul Naţiunii”, prima publicaţie în grafie latină din perioada postbelică. În a.1993, la inițiativa Ninei Josu și cu sprijinul marelui om de cultură Octavian Ghibu, fiul distinsului cărturar ardelean Onisifor Ghibu, a fost reactivată Asociaţia pentru Literatură şi Cultură Română „Astra – Onisifor Ghibu”, fiind aleasă președinte al asociației.
     Nina Josu a fost distinsă cu Ordinul „Gloria Muncii”, cu premiul „Iancu Flondor” al Consiliului Naţional Român (Rădăuți, 1992) și cu premiul „Dimitrie Bolintineanu” (Târgu Jiu, 1994). În 2017, a fost decorată cu Medalia Jubiliară „70 de ani ai Academiei de Științe a Moldovei”.

      Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi: italiană, franceză, lituaniană, cehă, bulgară, rusă şi ucraineană. A publicat versuri în mai multe reviste literare din R. Moldova şi România.
      Invocând „timpul prielnic si bun”, Nina Josu își revarsă în textele sale „O iubire fără margini”.  După absolvirea Institutului moscovit de literatură „Maxim Gorki” , scriitoarea debuta cu versuri în „Tinerimea Moldovei” și apărea cu o primă plachetă (La sezători) în 1975, beneficiind de o prefată semnată de Pavel Botu, risipind în textele sale seninătate și generozitate. Fiorul adolescentin reverberează anuntând, romantios, o scufundare în lumină. Tînăra poetă, livrând – în ritm de cincinal – câte un nou volum „Trecere în alb” (1980), „Stare totală” (1985), „Dorul” (1991), „Steaua de dimineață” (2000), „101 poeme” (2010) și „Peste margini” (2016), ”În fața bunătătții” (2024). În toate poeziile sale se constată că „miroase-n jur a primăvară”, aerul cald al nopții îi procură „o mare mîngîiere” iar relația tandră cu lumea, nescutită de dulcegării, sfîrșește într-un patetism sufocant.
De asemenea, după care a urmat o sesiune de întrebări pentru scriitoare. A fost un eveniment frumos, la sigur memorabil pentru toți cei prezenți în sală, gazda a pregătit un program artistic cu evoluarea formației folclorice ,,La Izvoare’’ din s,Țiganca dedicat scriitoarei.
     La finalul evenimentului, scriitoarea a încurajat elevii să își exprime propriile gânduri prin scris, să expedieze în adresa ziarului săptămânal „Literatura și Arta”, pentru a fi publicate.
     A fost o întâlnire emoționantă, care le-a arătat elevilor că imaginația și creativitatea nu au limite, indiferent de provocările cu care se confruntă.
Aducem mulțumiri primăriei comunei Țîganca, pentru găzduirea evenimentului organizat în persoana d-lui primar Gabriel Șișianu, moderatoarei Eugenia Mocanu, bibliotecar, Biblioteca publică Țiganca, prezentatorilor de la Gimnaziul ,,Ion Cojocaru’’, Țîganca.

Text și imagini: Tatiana Baranov, specialist principal, Secția Cultura Cantemir Cantemir

Imprimare