La data de 1 martie 2026, la Casa Raională de Cultură „Nicolae Sulac” din orașul Cantemir, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului tradițional al primăverii „Mărțișor – 2026”, eveniment care a reunit numeroși iubitori ai culturii și tradițiilor noastre.
     Programul artistic a fost susținut de Orchestra de muzică populară „Doina Prutului”, sub bagheta dirijorului Veaceslav Bîrcă, care, alături de soliștii Gheorghe Nichiforiac, Valentina Balan, Corina Bîrcă, Lucia Mogoli, Lenuța Gancea, Iustina Olteanu, Anastasia Bîrcă a adus în scenă melodii dedicate primăverii, mamei și bucuriei de a trăi. Orchestra, formată din instrumentiști profesioniști, a însoțit întregul spectacol cu multă măiestrie și profesionalism.
     Publicul s-a bucurat și de evoluția Ansamblului de dansuri populare cu titlul model „Mocăncuța”, conducător artistic și coregraf Tatiana Balan, care a prezentat dansuri populare pline de energie și autenticitate, de la sârbe la bătute, demonstrând talent și dăruire.
     Un moment deosebit a fost oferit de Formația folclorică cu titlul model „Mierla Prutului”, sub conducerea artistică a Irinei Bîrcă, care a interpretat cântece de primăvară, de voie bună și dor de mamă, aducând emoție și sensibilitate în sufletele spectatorilor.
     La eveniment au fost prezenți președintele raionului Cantemir, Pavel Culcovschi, care a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul sosirii primăverii, precum și șeful Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport, Sergiu Toderici.
     În holul instituției, meșteri populari iscusiți – Valentina Cemîrtan, Raisa Șpacov, Natalia Cojocari, Viorica Cozma și doamna Eleonora Leu, șefa Casei de Cultură din satul Porumbești – au prezentat expoziții de mărțișoare și lucrări artizanale ce simbolizează renașterea naturii. De asemenea, au fost organizate expoziții ale Școlii de Arte „Valeriu Hanganu” și ale Centrului de Creație, care au completat atmosfera de sărbătoare.
     La intrarea în sală, fiecare spectator a primit câte un mărțișor și o felicitare din partea Primăriei orașului Cantemir, prin grija primarului Roman Ciubaciuc.
     Spectacolul a fost moderat cu profesionalism de către directorul instituției, Ion Roșu, care a contribuit la desfășurarea armonioasă a întregii seri.
     Cei prezenți au avut parte de un spectacol de zile mari, dedicat tradiției, primăverii și valorilor culturale autentice. Festivalul „Mărțișor – 2026” continuă să aducă lumină, emoție și bucurie în inimile tuturor.
 
Text și imagini: Larisa Ștefăniță, specialist principal SCTTS
Imprimare