Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Biroul pentru Integrare Europeană și Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova, la data de 17 aprilie 2025 a desfășurat concursul național „EuroQuiz”, destinat elevilor din clasele IX–XII. Competiția a avut drept scop testarea și consolidarea cunoștințelor elevilor despre Uniunea Europeană, istoria, cultura, valorile și instituțiile sale, într-un format interactiv și competitiv.
Cantemir a fost raionul cu cele mai multe echipe înscrise – 44, iar la etapa raională și-au dat concursul doar 32 echipe, formate din câte 5 elevi și profesorul coordonator. Astfel, 160 elevi și 27 profesori, precum și echipa Direcției Generale Învățământ, responsabilă de organizarea logistică a etapei raionale, de suport tehnic și secretariat, condusă de dna Tatiana Cechir, șefă și dl Gheorghe Blanaru, șef Centru metodic, au fost întruniți în sala de festivități a Liceului Teoretic „D. Cantemir” din orașul Cantemir. Organizatorii au dotat participanții cu tricouri cu diferite mesaje despre UE, torbița ecologică, pix și set de hârtiuțe pentru notițe.
Concursul a fost compus din 5 runde a câte 5 întrebări, în transmisiune directă în toată țara.
Câștigătoare în etapa raională a devenit echipa Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din or. Cantemir, acumulând 2100 puncte din 2900 posibile.
Pentru data de 07 mai, la Chișinău, este planificată etapa republicană a concursului EuroQuiz 2025, la care vor participa doar echipele câștigătoare la etapa raională.
Se vor acorda diplome de participare pentru toate echipele câștigătoare ale etapei raionale și participante în finală la nivel național.
Echipele câștigătoare la nivel național vor fi recompensate cu diplome, trofee și premii stabilite de organizatori.
Marele Premiu, pentru echipa câștigătoare, va consta într-o vizită de studiu la Bruxelles.