Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  sedinta CR, 26.09.19

sedinta CR, 26.09.19 imprimare

30.09.2019     161 

 

  ULTIMA ȘEDINȚĂ A ACTUALULUI CONSILIU RAIONAL

  Ședința ordinară a Consiliului raional Cantemir din 26 septembrie curent, a fost una de încheiere a mandatului actualei componențe a legislativului local. Ședința, care a fost una consistentă, în cadrul căreia consilierii au examinat un șir de chestiuni de importanță vitală pentru populația raionului, a început cu o succintă informație a președintelui raionului, Andrei Ciobanu, despre realizările înregistrate în perioada actualului mandat, menționând că-și dorește ca cele începute să fie continuate și multiplicate în viitor, doleanță împărtășită și de mai mulți consilieri.

  Una din chestiunile de bază ale ședinței a fost Cu privire la  pregătirea economiei şi a instituțiilor din sfera socială către sezonul rece 2019-2020.raportorul, vicepreședintele raionului, Ion Dimcea, a prezentat nota informativă, care descrie tabloul ce reflectă nivelul de gătință al instituțiilor din sfera social-culturală a raionului, a economiei către perioada de toamnă-iarnă, consilierii precizând, în context, problemele ce-și mai așteaptă soluționarea, insistând asupra urgentării lucrările de reparație, crearea rezervelor de cărbuni și lemne, gaze naturale pentru asigurarea unei activități ireproșabile a instituțiilor în perioada rece 2019-2020.

 O altă chestiune de pe ordinea de zi a fost cea Cu privinre la  executarea bugetului raional Cantemir conform rezultatelor pe prima jumătate de an 2019, informația la temă fiind prezentată de către Veaceslav Cozma, şef direcţie finanţe, la fel ca și următoarele-Cu privire la corelarea bugetului raional şi  modificarea  deciziei nr.09/04-XXVI din 06.12.2018,,Cu privire la aprobarea bugetului local de nivelul II în lectura a doua pe anul 2019” cu Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr.303 din 30.11.2018 și  Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă al Consiliului raional Cantemir, aceasta prevăzând acordarea un ui suport financiar conform demersurilor parvenite în adresa Consiliului raional în perioada de referință de la persoane cu anumite probleme. De asemenea, consilierii au examinat și aprobat cu majoritatea de voturi ale celor prezenți Modificarea deciziei Consiliului raional nr.09/04-XXVI din 06.12.2018”Cu privire la aprobarea bugetului local de nivelul II în lectura a doua anul 2019”.

 A urmat un bloc de chestiuni ce vizează domeniul educației: Cu privire la rezultatele anului de învăţământ 2018-2019; Despre aprobarea reţelei de şcoli şi clase/elevi pentru anul de studiu  2019-2020 în raionul Cantemir;Cu privire la stabilirea districtelor şcolare şi desemnarea şcolilor de circumscripţie pentru instituţiile publice de învăţământ din raion, anul de studiu 2019-2020; Cu privire la acordul Consiliului raional Cantemir de a trece bunuri proprietate  publică a statului, administrarea Ministerului Educaţiei , Culturii şi Cercetării, în proprietatea publică a UTA de nivelul II Cantemir, gestiunea direcţiei generale învăţământ. (Raportor:Manoli  Tatiana, şef DGÎ).

 În continuarea ședinței, consilierii au stabilit mărimea taxei pentru instruirea copiilor în Şcoala de Arte „Valeriu Hanganu”pentru anul de studiu 2019-2020 achitată de părinţi(Raportor: Toderici Sergiu, şef serviciul cultură şi turism), au aprobat Acordul de  cooperare între  Consiliului raional Cantemir şi Consiliul Judeţean Brăila, România, au susținut propunerea de a conferi distincţie de stat cu titlul onorific ,,Om emerit” al Republicii Moldova, lui Filimon Dimcea,  coregraf al ansamblului de dans popular ,,Mocăncuţa” din Cociulia, Cantemir; au aprobat Regulamentul Consiliului Raional al Tinerilor Cantemir și Regulamentul cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II. Șeful Secției Administrativ-Militare, locotenent major Vasile Parfeni a venit în ședință cu informația Cu privire la încorporarea  în serviciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus şi serviciul civil a recruţilor din raionul Cantemir în toamna anului 2019.

 Consilieri au examinat mersul executării deciziei nr.09/28-XXVI din 06.12.2018,, Cu privire la aprobarea planului de activitate a subdiviziunilor Consiliului raional şi aparatul preşedintelui raionului pe sem.II al an.2019, chestiunea Cu privire la modificarea deciziei nr.03/04-XXVI din 09.04.2019 ,,Cu privire la desemnarea candidaţilor şi a candidaturilor de rezervă pentru constituirea de către Comisia Electorală Centrală a consiliului electoral de circumscripţie de nivelul II Cantemir pentru desfăşurarea alegerilor generale locale  din anul 2019”. 

Text și imagine: Ion Doru

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Tel. (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58

Fax. (+373) 273-2-20-58
actualizat la: 10.12.2019 Toatal vizitatori - 358437    Creat de Brand.MD