Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  Comemorare eroi SMURD, la Haragâș

Comemorare eroi SMURD, la Haragâș imprimare

03.06.2019     193 

 

  EROII SMURD, COMEMORAȚI LA HARAGÂȘ, CANTEMIR

 O ceremonie oficială de comemorare a echipajului SMURD România, decedat în misiune de serviciu în anul 2016 pe teritoriul Republicii Moldova, a avut loc pe 2 iunie curent, adică, la trei ani după tragicul accident aviatic, la Complexul Memorial din satul Haragâș, Cantemir.

 La eveniment au fost prezenți Excelența Sa, Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența Sa, Anca Corfu, Consulul General al României la Cahul, Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI, general-maior Mihail Harabagiu, salvatori și paramedici SMURD, pompieri, polițiști, autorități publice locale, maturi și copii din Haragâș, din alte localități cantemirene. Ceremonia a început cu un serviciu divin, oficiat de un sobor de preoți în frunte cu PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud. Sacrificiul celor patru eroi, a spus Ambasadorul Daniel Ioniță, va dăinui veșnic în inimile noastre, or, este un exemplu de dăruire de sine în numele vieții, un curaj fără seamăn, fidelitate și devotament. Excelența Sa a adresat mulțămiri tuturor celor prezenți la eveniment, la acest frumos Complex Memorial, edificat întru înveșnicirea eroilor SMURD. Cuvinte de elogiere a celor patru membri ai echipajului SMURD a rostit și general-maiorul Mihail Harabagiu, șeful IGSU, iar ulterior un grup de copii de la gimnaziul din localitate au prezentat un recital dedicat eroilor.Oficiali, colegi de breaslă, pompieri și salvatori din R.Moldova și România, săteni, oameni din alte localități au depus flori la monumentul edificat în memoria eroilor, amintindu-și de jertfa și devotamentul, de care a dat dovadă echipajul în misiunile de salvare.

 Anul acesta se împlinesc 3 ani de la trecerea în neființă a membrilor echipajului SMURD, care au decedat în misiune de serviciu în sudul R.Moldova. Potrivit IGSU, de la lansarea proiectului transfrontalier SMURD, echipajele aero medicale din România au efectuat 67 de zboruri pentru salvarea cetățenilor din ţara noastră.

 Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) este o unitate de intervenție publică integrată, de importanță strategică,  având în structura sa echipe integrate specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, personal paramedical, pentru acordarea primului ajutor calificat.La 2 iunie 2016, un elicopter SMURD, aflat în misiune de salvare, s-a prăbuşit în marginea pădurii din Haragâș,  Cantemir.Toţi cei patru membrii ai echipajului - pilotul Ilie Doru Gavril, copilotul Constantin Voicu Șocae, medicul Mihaela Dumea și asistentul medical Adrian-Gabriel Sandu au decedat. Aeronava și personalul medical aparțineau Unității de Aviație de la Iași. Cei 4 eroi fost decorați post-mortem de către președinții României și Republicii Moldova cu distincții de stat, „pentru merite excepţionale, întru binele Patriei şi al omenirii”.

Text și imagini: Ion Domenco

 

 

 

 

 

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin