Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  9 mai 2018, la Cantemir

9 mai 2018, la Cantemir imprimare

14.05.2018     141 

 

    ZIUA VICTORIEI ȘI ZIUA EUROPEI, LA CANTEMIR

 În alocuțiunea sa la mitingul de 9 mai, președintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu a menționat că “cel de-al doilea război mondial a fost cel mai mare şi mai ucigător măcel din istoria omenirii, care a costat viaţa a peste 60 de milioane de oameni, cca 3 % din populaţia de atunci a lumii, enorme resurse materiale:1.000 de mlrd dolari, la valoarea din 1945.Urmările lui, schimbările geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent. Reconcilierea între foştii inamici din Europa venea 5 ani mai târziu, în 9 mai 1950, când, printr-o celebră declaraţie a ministrului francez de externe Robert Schuman, se punea temelia UE, ce unește oameni şi naţiuni printr-un obiectiv comun, o comunitate de interese paşnice. Acesta este motivul pentru care liderii europeni au decis, în 1986, ca 9 mai să fie serbată ca „Zi a Europei”.În această zi îi comemorăm pe acei care și-au dat viața pentru seninul zilei de astăzi, pentru pacea în lume. De la capitularea în fața Coaliției antihitleriste a Germaniei fasciste în 1945, s-au scurs deja 73 de ani și numărul veteranilor este foarte mic. Fiecare dintre ei are amintirile sale, dar pe toţi îi leagă istoria tristă a acelui măcel. În Moldova au mai rămas aproximativ 1000 de veterani, dintre care cca 500 sunt invalizi. În raionul nostru mai sunt în viață 2 veterani. Ziua Victoriei și Ziua Europei au devenit deja o tradiţie, un prilej de a-i omagia pe cei care au apărat cu propria viaţă valorile noastre naţionale. Cinstim astăzi dragostea de ţară, jertfa şi sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare şi violente confrontări militare din istoria omenirii. Ne referim la războiul al doilea mondial, dar și la războaiele de la Nistru, din Afganistan, alte acțiuni militare.Avem datoria sfântă de a păstra mereu vie amintirea sacrificiului de sânge al eroilor, care, pe parcursul istoriei, au făcut posibil visul omenirii de a trăi în pace, a făuri istoria fiecărei țări, enorma responsabilitate ca, la rândul nostru, să acţionăm cu toată priceperea, energia şi forţa pentru apărarea intereselor naţionale ale RM, atunci când va fi nevoie, a duce mai departe glorioasa moştenire a generaţiilor trecute, adevărați patrioți ai neamului”.

 La miting au mai luat cuvânt Sergiu Cervinschi, președintele organizației raionale a veteranilor războiului de la Nistru, Alexandru Soldatov, veteran al războiului din Afganistan, elevii de la gimnaziul “M.Eminescu” și LT “D.Cantemir” au prezentat un emonționant recital artistic la temă.A urmat depuneri de flori la monumentul eroilor căzuți în 1992 la Nistru și la Memorialul Ostașului Necunoscut.

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Tel. (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58

Fax. (+373) 273-2-20-58
actualizat la: 19.10.2018 Toatal vizitatori - 269575    Creat de Brand.MD